FOTO În inima artei: de ce dragostea nu mai este „la modă“

De la Frank Sinatra şi Beatles până la Taylor Swift, imnurile închinate dragostei pot fi auzite la orice post de radio. Dar intră într-un muzeu de artă contemporană şi o asemenea dovadă a pasiunii va fi adesea inexistentă.

Dragostea a fost un subiect predilect pentru iluminişti, pictori precum Auguste Renoir în secolul al XIX-lea sau un artist ca Roy Lichtenstein în secolul XX, dar astăzi arta respinge dragostea cu înverşunare. Cu toate acestea, există câţiva artişti contemporani care spun poveşti de dragoste, se arată într-un articol publicat pe site-ul artnews.com.

Anul trecut, expoziţia „The Progress of Love“ a reunit artişti europeni şi africani, oferind o perspectivă multiculturală asupra subiectului curtării.

Artista franţuzoaică Sophie Calle a expus în 2007 colecţia „Ai grijă de tine“, inspirată fiind de un email trimis ei de către iubitul care o anunţa că vrea să încheie relaţia. Se termina cu următoarele cuvinte: „Aş fi vrut ca lucrurile să fi fost diferite. Ai grijă de tine“.  

Calle a trimis scrisoarea către 107 femei din domenii diferite: o scriitoare, o avocată, un psihiatru – cerându-le să interpreteze textul. Reacţiile au fost înrămate. Repetiţia scrisorii originale a golit cuvintele de sens, făcându-le să pară absurde sau, cel puţin, interpretabile.

Când a fost întrebată cum ar interpreta ea însăşi colecţia, Calle a răspuns: „Cred că este o lucrare despre dragoste (am putea spune, într-un fel, că bărbatul care mi-a trimis emailul de despărţire mi-a devenit muză), despre interpretări (era felul meu de a răspunde unei scrisori pe care nu am înţeles-o) şi terapie (am devenit prea ocupată pentru a plânge şi din ce în ce mai atrasă de proiect, din ce în ce mai puţin de bărbat) şi distanţă (o joacă de-a sentimentele) etc... Cine ştie? Dar încerc să nu spun despre ce e lucrarea mea. Îi las pe alţii să facă asta“.

Calle consideră totuşi că lucrarea a pornit de la un gest banal. „Este una dintre milioanele de scrisori sau de emailuri ori de SMS-uri, telefoane care spun: «Nu te mai iubesc» şi pe care oamenii şi le trimit unul altuia în fiecare zi“.

Artista britanică Tracey Emin, care a expus colecţia „Dragostea e ce vrei să fie“ a explorat tema despărţirii, a suferinţei şi a supravieţuirii. Într-una din lucrările sale faimoase, „Everyone I Have Ever Slept With 1963 - 1995“, ea a brodat într-un cort uriaş numele fiecărei persoane cu care a împărţit un pat încă din copilărie. Adesea considerată o declaraţie de promiscuitate, lucrarea (care conţine şi numele fraţilor, rudelor) este mai degrabă o celebrare a intimităţii.

„Spune Tracey poveşti de dragoste? Depinde cum ai defini o poveste de dragoste“, consideră directorul Galeriei Hayward, Ralph Rugoff.

Tonul ei intim, explică el, îi ajută pe privitori să se identifice cu problemele ei.

„Oricine poate completa detaliile cu unele din experienţa proprie, ceea ce poate crea iluzia unei poveşti“, crede el.

De ce nu sunt mai mulţi artişti contemporani care să trateze tema dragostei?

„În artă, să te inspiri din viaţa ta a fost considerat tabu, spre deosebire de literatură, unde oamenii transformă regulat viaţa lor în ficţiune“, explică Rugoff. „Cred că să vorbeşti despre viaţa ta afectează punctul de vedere potrivit căruia arta ar trebui să treacă dincolo de existenţa cotidiană şi să fie ceva mai generalizat şi mai abstract“.

Potrivit lui Helen Molesworth, curator-şef la ICA Boston, a existat o schimbare în anii 1980 care a modificat noţiunile de dragoste şi dorinţă pentru noua generaţie de artişti. „Anii ’80 reprezintă perioada în care generaţia celor care au crescut odată cu televiziunea au ajuns la vârsta adultă“, spune ea.

Lucrarea „Love, American Style“ realizată de sculptorul Lisa Hoke în 2012 ilustrează o altă faţă a dragostei: utilizarea sa ca instrument de marketing, în timp ce dorinţa este exprimată prin cumpărare. Pentru această lucrare, Hoke a reciclat ambalaje provenite de la mai multe produse – cutii de pantofi, pastă de dinţi, biscuiţi Oreo, bomboane, detergent şi a construit un zid imens.

Un alt aspect al vieţii contemporane este globalizarea. Mulţi dintre artiştii din cadrul expoziţiei „The Progress of Love“ pun în discuţie universalitatea dragostei, dar şi a modului său de exprimare.

Curatorul Kristina Van Dyke susţine că dragostea romantică arată că „nu începem de la zero. 

Moştenim ideile de pierdere şi dragoste, cum arată o poveste de dragoste şi cum se manifestă pasiunea. Obiceiurile noastre vin din trecut şi le putem prelucra, dar nu putem să ne dezicem de ele“, conchide ea.