FOTO Arheologii ar fi descoperit prima dovadă fizică a existenţei unui personaj biblic: prorocul Isaia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arheologii au descoperit ceea ce ar putea fi prima dovada fizică a existenţei profetului Isaia - un personaj biblic venerat de evrei, creştini şi musulmani - ale cărui sfaturi l-ar fi ajutat pe Regele Ezechia să protejeze Regatul Iuda de o invazie a asirienilor.

Într-un articol intitulat „Este aceasta semnătura prorocului Isaia?“, publicat de  Biblical Archaeology Review, arheologul Eilat Mazar arată că un sigiliu de argilă arsă ştanţat, vechi de 2.700 de ani, a fost descoperit în timpul unor excavări în Ierusalim, în zona unei foste brutarii regale, lângă zidurile vechiului templu, informează iflscience.com.

„Pare că am descoperit un sigiliu care i-ar fi aparţinut prorocului Isaia, în timpul unor excavari în scop arheologic“, a declarat Mazar, un arheolog israelian foarte respectat, de la Universitatea Ebraică din Ierusalim.

Foto:  Eilat Mazar

Bucata de argilă arsă cu presupusele însemne ale lui Isaia, despre care arheologii cred ca a fost realizată chiar de profet, a fost descoperită la câţiva metri de locul unde a fostb găsit un sigiliu al regelui Ezechia.

Sigiliul este de mărimea unei unghii de la degetele de la mână, este ciobit, iar informaţiile pe care le conţinea sunt afectate de trecerea timpului, bucata de argilă tocindu-se de-a lungul veacurilor. Totuşi, arheologii cred că avea cândva încrustate cuvintele „aparţinând lui Isaia prorocul“.

Pe bucata de argilă se vede clar scris „Yesha‘yahu“, varianta ebraică a numelui Isaia, urmat de cuvântul „Nvy“. În sine, acest lucru nu înseamnă mare lucru, pentru că Nvy ar fi putut fi prenumele unui alt Isaia. Dar dacă termenul Nvy s-ar fi terminat cu litera ebraică alef (א),  ar crea cuvântul ebraic pentru profet, ceea ce ar face din bucata de argilă un sigiliu al cunoscutei figuri biblice. Din păcate, bucata de lut este incompletă şi nu se poate şti sută la sută cum se termina cuvântul.

Foto:  Eilat Mazar

Exista însă o serie de alte indicii potrivit cărora sigiliul ar fi al prorocului Isaia. În priimul rând, datează din preajma secolului al şaptelea înainte de Christos, perioadă în care se crede că a trăit Isaia, şi a fost găsit în acelaşi loc practic cu un alt sigiliu care a aparţinut regelui Ezechia, un lider a cărui domnie este prezentată în Cartea lui Isaia, parte a Vechiului Testament.

Isaia este unul dintre cei mai cunoscuţi profeţi ai Vechiului Testament. Potrivit textului biblic, prorocul l-a ajutat pe regele Ezechia să protejeze Regatul Iuda de o invazie asiriană în secolul al 8-lea înainte de Christos. Desigur, textele religioase nu sunt cele mai de încredere când vine vorba de acurateţea faptelor prezentate. Totuşi, descoperiri precum cea prezentată arată ca unele părţi ale Vechiului Testament pot fi văzute drept cronici istorice ale vremii.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete