Final de Ideo Ideis #17. Retrospectiva unei săptămâni care a (re)scris poveștile celor peste 8.000 de participanți

0
Publicat:

Ideo Ideis #17 a ajuns la final, dar procesul de explorare personală prin teatru continuă pentru liceeni din cele 10 trupele participante. Emoția a fost cuvântul-cheie în ultima seară de festival, după o ediție care a înregistrat peste 8.000 de participanți.

Seara povestitorilor la Ideo Ideis. FOTO: Claudiu Popescu

Ultimele șapte zile au fost despre întâlniri, despre conexiuni și despre revelații. După doi ani în care evenimentul a călătorit prin mai multe orașe din țară, trupele, trainerii și mentorii s-au întors în Alexandria, orașul cu 40.000 de locuitori, care le-a devenit, timp de o săptămână, acasă. O sărbătoare dedicată lor, Ideo Ideis i-a adus împreună într-un program intens de ateliere de teatru tânăr și arte alăturate, și le-a oferit ocazia să-și joace spectacolele pe scenă, în fața unui public numeros. Peste 8.000 de spectatori au urmărit reprezentațiile liceenilor, spectacolele de teatru profesionist și proiecțiile de film, participând activ la sesiunile de Q&A, la masterclass-uri, la evenimentele pentru copii și la întâlnirile cu invitații ediției.  

,,Vă încurajez să nu vă temeți de greșeli. În meseria noastră, a actorilor, din greșeli se nasc lucruri minunate. Ai voie și chiar e constructiv s-o faci uneori. Un pilot de avion, de exemplu, nu-și permite să greșească, dar în cazul nostru, greșeala poate deveni o adevărată unealtă de creștere și învățare.’’, i-a sfătuit Liviu Pintileasa, aflat pentru prima dată în calitate de mentor la întâlnirea cu adolescenții.

,,Noi nu vrem și nu trebuie să vă modelăm pe voi pentru a deveni un noi mai bun. Noi vă oferim resursele necesare pentru a deveni un voi mai bun. Despre asta e Ideo Ideis.’’, a subliniat Marius Florea Vizante, mentor cu tradiție la Festivalul de Teatru Tânăr.

,,Plec de la Ideo Ideis cu o bucurie de care am tot uitat în ultima vreme. Și asta e ceva ce le tot zic oamenilor cu care mă întâlnesc în această perioadă: bucurați-vă! Și-mi dau seama că spunându-le lor, îmi spun asta mie. Eu sunt persoana căreia încerc să-i amintesc să se bucure întru totul de lucrurile bune care se întâmplă în această vâltoare a lucrurilor. M-a bucurat (re)vederea asta. O iau cu mine acasă!’’, le-a spus actrița Andreea Grămoșteanu adolescenților cărora le-a devenit mentor la această ediție. 

Masterclass în Alexandria. FOTO: Alexandra Iftimie

Poveștile trupelor de liceeni vor continua în orașele lor, acolo unde, alături de coordonatorii care i-au însoțit la festival, vor implementa sfaturile și direcțiile creative primite din partea trainerilor și mentorilor. În parteneriat cu organizatorii unora dintre cele mai importante evenimente teatrale de la noi din țară, Ideo Ideis le va oferi ocazia de a-și juca spectacolele, în următoarea perioadă, la: Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu - FITS, Festivalul de Teatru Undercloud, Festivalul de Teatru Piatra Neamț, Săptămâna Comediei Brașov, Festivalul Internațional de Artele Spectacolului ATELIER Baia Mare, Săptămâna Teatrului Tânăr de la Buzău, Festivalul de teatru și film Șerban Ionescu, Theater Networking Talents - TNT Craiova, Festivalul Internațional de Film de Animatie ABIFF și Zilele Teatrului Matei Vișniec și unteatru. 

Festivalul nu s-a încheiat pentru echipa de organizatori care a pus la cale cea de-a 17-a ediție a evenimentului. Departamentul tehnic va demonta în următoarele zile cele trei tone de echipament folosit în spațiile incluse pe harta festivalului, iar departamentul de producție, logistică și scenografie se va ocupa de inventarierea și depozitarea elementelor de signalistică, a mobilierului urban și a elementelor de butaforie realizate de la zero din aproape două tone de materiale, cu o lună înainte de festival. Alături de voluntarii Ideo Ideis, cele două departamente au fost premiate pe scena Galei de duminică, în aplauzele tuturor celor prezenți. 

Atelier de arte alăturate la Ideo Ideis. FOTO: Alexandra Iftimie

O mărturie a zilelor pline de culoare petrecute de participanții Ideo Ideis în această vară, cele patru picturi murale realizate de artiștii Maria Borțoi, Andrei Felea, Maria Zurbagiu și Irina Mocanu vor putea fi admirate pe străzile orașului de toți locuitorii și vizitatorii Alexandriei. Experiența de festival va continua pe tot parcursul anului pentru comunitatea locală, invitată să participe la atelierele și spectacolele incluse în programul Laboratorului Ideo Ideis - un spațiu dedicat dezvoltării personale și comunitare prin teatru și arte alăturate. Programul își propune să faciliteze accesul la informație de calitate și la experiențe de formare relevante și esențiale definirii identității și orientării în viață a tinerilor. Mai multe detalii sunt disponibile pe ideoideis.ro/laboratorul

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie