Filmul sub dictatură

La Editura Nemira a apărut de curând volumul „Pagini de jurnal“, de Alexandru Tatos, regizorul care s-a stins acum 20 de ani, la o lună după Revoluţia din 1989. O carte de aproape 700 de pagini confesive invită cititorii în laboratorul de creaţie al cineastului care a regizat „Mere roşii”, precum şi în culisele filmului românesc din comunism.

Jurnalul unuia dintre cei mai importanţi regizori români, care a făcut parte din generaţia '70, cuprinde însemnări ce reflectă perioada dintre mai 1973 şi ianuarie 1990. Ultima notă a fost scrisă la 27 ianuarie 1990, iar Alexandru Tatos s-a stins patru zile mai târziu, răpus de boala care-l înspăimântase toată viaţa.

Citiţi şi:

Banii lui Ceauşescu şi tăcerea „de aur“

La uşa miliardarilor

Întregul destin artistic al regizorului care a reuşit să creeze opere de valoare într-un regim opresiv, care dicta linia şi nu admitea abaterea transparentă stă sub semnul unor gânduri aşezate în chiar prima notă din jurnal, datată 20 mai 1973: „Dictatorii sunt întotdeauna dezinformaţi. E rezultatul fricii pe care o sădesc. Cad în propria lor capcană: a terorii. De fapt, mi-e frică - mi-e frică să spun tot ce gândesc. Dacă acest carnet cade în mâna cuiva? La români, stomacul e mai important decât creierul. Chiar şi decât picioarele..."

Cum să păcăleşti cenzura

Peste mai mult de trei decenii, cu ocazia apariţiei acestui volum, regizorul Stere Gulea, care semnează cuvântul înainte, încearcă un răspuns la întrebarea „Cum de s-au putut face filme bune, în condiţiile oferite de comunism?": „S-a putut datorită unor oameni care, spre «nefericirea» lor, se născuseră artişti - printre ei, şi Alexandru Tatos - şi care, cu preţul unui consum fizic şi nervos epuizant, au reuşit «să salveze» demnitatea acestei profesii."

Lucian Pintilie, care semnează un text comemorativ inclus în volum, intitulat„Tatos" (Tatos 1+Tatos 2)", pune în discuţie aceeaşi temă, considerând că filmele lui Tatos au trecut de cenzură datorită caracterului lor elitist, limbajului dublu, dar şi datorită complicităţii tacite a cenzorilor: „Ele erau acceptate ca bizarerii stilistice şi inocentate de comisarii politici care făceau pe proştii".

Peliculele cu care Alexandru Tatos şi-a început şi şi-a încheiat cariera de regizor sunt cât se poate de relevante pentru personalitatea care le-a creat. „Mere roşii", debutul în lungmetraj, datând din 1976, realizat după un scenariu de Ion Băieşu, cu Mircea Diaconu în rol principal, este un discurs critic la adresea unor vicii adânc înrădăcinate în societatea românească: birocraţia, corupţia, mediocritatea. Iar ultimul său film, „Cine are dreptate" (1990), în care Oana Pellea făcea un rol important, pune sub lupă aceleaşi anomalii.

Cititorii iniţiaţi în mecanismul de funcţionare a aparatului comunist care reglementa fenomenul cultural vor găsi în acest jurnal o confirmare a sistemului malefic. Iar, neiniţiaţilor, confesiunile lui Alexandru Tatos le vor provoca, după cum susţine şi Stere Gulea, un şoc.

„Teroarea s-a abătut asupra culturii"

La începutul negocierilor pentru difuzarea filmului „Întunecare", în anul 1986, Alexandru Tatos scria în jurnalul său: „Momentul este în general, fără precedent, teroarea s-a abătut asupra culturii. Trebuie să mă pregătesc pentru un război rece de luni de zile. Totul se năruie."

În primele luni ale aceluiaşi an, regizorul a fost invitat să participe cu filmul „Secvenţe" la Muzeul de Artă Modernă din New York: Iată ce nota pe 28 martie: „Da, Tovarăşa! De avizul ei depinde plecarea mea! Aşadar, nu mai este cazul să-mi fac multe speranţe!" Şi apoi la 4 aprilie, după ce „Tovarăşa" nu-i aprobase cererea: „Astăzi ar fi trebuit să fiu la New York - astăzi începe festivalul de la Muzeul de Artă Modernă (...). Mi-e sufletul negru de supărare. Pierd o mare şansă, o ocazie cu care nu te întâlneşti de multe ori în viaţă".

Filmografie Alexandru Tatos

- „Cine are dreptate?" - 1990
- „Secretul armei...secrete" - 1988
- „Întunecare" - 1985
- „Negustorul de clopote" - 1984
- „Fructe de pădure" - 1983
- „Secvenţe" - 1982
- „Casa dintre câmpuri" - 1979
- „Duios Anastasia trecea" - 1979
- „Rătăcire" - 1978
- „Mere roşii" - 1976