Filmul odiseii lui Ogoranu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Portretul luptătorului la tinereţe“, pelicula care face dreptate rezistenţei anticomuniste, regizată de Constantin Popescu jr, are premiera de gală mâine-seară. Inspirat de povestea omului care nu a fost prins niciodată de Securitate, Ion Gavrilă Ogoranu, filmul este punctul de vedere al regizorului asupra unui capitol al istoriei recente.

Lungmetrajul de debut al regizorului Constantin Popescu jr intră de vineri în cinematografele româneşti onorat de premiul pentru regie câştigat recent la Festivalul de la Bratislava. „Portretul luptătorului la tinereţe" a fost prezentat în premieră mondială la Festivalul de la Berlin, în secţiunea Forum. Pelicula a fost selectată şi în competiţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Torino (26 noiembrie - 4 decembrie).

Succesul de care filmul se bucură la prestigioase festivaluri internaţionale infirmă acuzaţiile care au „plouat" asupra sa, încă de la proiecţia berlineză din iarnă, din partea Institutului „Elie Wiesel". Reprezentanţii acestuia au protestat atunci faţă de faptul că personajul principal al filmului este „inspirat de un legionar".

Publicitate involuntară

Recent, un comunicat al Centrului pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului în România (MCA) încearcă să arunce, din nou, o umbră asupra filmului, dar îi face, involuntar, şi o necesară publicitate. Respectiva instituţie cere organizatorilor festivalurilor internaţionale de film să nu promoveze şi să nu distribuie filme precum cel al lui Constantin Popescu jr.

Contrar menirii pe care o instituţie din democraţie ar trebui s-o aibă, autorii scrisorii fac un apel nevoalat la limitarea libertăţii de expresie artistică: „Alarmant este faptul că astfel de filme înşelătoare şi propagandistice sunt incluse în festivaluri internaţionale, ceea ce le oferă expunerea pe care producătorii o caută pentru a le transforma în opere de artă".

„Filmul este o opinie"

„Filmul meu vorbeşte despre unii oameni din rezistenţa anticomunistă, nu generalizez în niciun fel. Respectivul comunicat este opinia dumnealor, pe care o respect, iar filmul este opinia mea despre acele evenimente, exprimată într-un film de ficţiune", explică, pentru „Adevărul", Constantin Popescu jr. În ce priveşte cererea MCA, regizorul spune: „Nu eu hotărăsc selecţiile într-un festival. Eu doar sunt invitat sau nu. Iar publicul poate să tragă singur concluziile în ce priveşte filmul meu".

Filmul va avea parte de proiecţii de gală - în prezenţa regizorului şi a echipei - la Cinema Studio din Bucureşti (joi, de la ora 19.30), la 19 noiembrie la Cinema City din Cluj şi la 23 noiembrie la Făgăraş. Pelicula va rula de vineri în Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Bacău.

Distribuţia filmului îi reuneşte pe Constantin Diţă (în rolul lui Ion Gavrilă Ogoranu), Ionuţ Caras, Bogdan Dumitrache, Dan Bordeianu, Alexandru Potocean, Paul Ipate, Mihai Constantin, Răzvan Vasilescu, Teodor Corban, Mimi Brănescu, Bogdan Stanoevici, Nicodim Ungureanu.

„Portretul luptătorului la tinereţe" este primul episod dintr-o trilogie care se numeşte „Aproape linişte" şi care va continua cu povestea Elisabetei Rizea şi cu cea a fraţilor Toma şi Petre Arnăuţoiu. „Nu am încercat să fac un film istoric. Am vrut doar să redau povestea acestor oameni şi îmi doresc să continuu să o fac, povestind, dacă voi reuşi să duc la bun sfârşit acest proiect, şi ce s-a întâmplat cu alţii dintre cei implicaţi activ în rezistenţa armată anticomunistă din România anilor '50", spune Constantin Popescu jr. într-un interviu acordat pentru „Adevărul".

"M-au impresionat poveştile acestor oameni, multe dintre ele necunoscute sau cunoscute prea puţin. "
Constantin Popescu jr
regizor

Excelent autor de scurtmetraje

Constantin Popescu jr, pe numele său real Constantin C. Popescu, s-a afirmat în anii 2000 ca un regizor şi scenarist de forţă, în pofida faptului că este un cineast autodidact.

Tânărul regizor este autor al unor scurtmetraje foarte bune: „Apartamentul" (2004, premiu la Veneţia), „Canton" (2004, pe un scenariu de Cristian Mungiu), „Apă" (2007, după D.R. Popescu), „Faţa galbenă care râde" (2008), precum şi al segmentului „Legenda miliţianului lacom" din „Amintiri din epoca de aur 1". Cel de-al doilea lungmetraj al său, „Principii de viaţă", a fost prezentat la San Sebastian şi va avea premiera în România anul viitor.

Mai multe pentru tine:
Mineriada din septembrie 1991: lovitura de stat care a blocat reformarea României
Ucraina dezvoltă noi scuturi împotriva dronelor Shahed. Planul Kievului pentru a combate eficient roiurile de drone
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Cât rău face Rusia României și cât ne facem singuri din cauza propriilor vulnerabilități. Dezvăluirea incomodă a unui expert în securitate
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor