Figurile politice pe care le satirizează Eminescu în Scrisoarea a III-a. Poezia a stârnit revoltă la Junimea
0Poezia Scrisoarea a III-a a lui Mihai Eminescu reprezintă, în partea a doua, o satiră la adresa societății contemporane autorului ei şi a lipsei de patriotism pusă pe seama politicienilor.
Dintre epistolele eminesciene, Scrisoarea a III-a este cea mai cunoscută, poemul fiind construit pe o antiteză în care sunt opuse trecutul şi prezentul. Practic, măiastra lucrare a geniului poeziei româneşti condamnă lipsa de patriotism şi demagogia contemporană în comparaţie cu dragostea de patrie a vechilor voievozi.
Poemul a apărut în "Convorbiri literare", chiar în ziua de 1 mai 1881, dar înainte de asta a fost citit de Eminescu într-o şedinţă a Junimii, pe 28 martie 1881. A fost un moment la care unul dintre cei aflaţi în auditoriu a protestat vehement, acesta menţionând că versurile satirizează personalităţi cunoscute ale vremii.
George Panu, eminent avocat, om politic, ziarist, scriitor şi memorialist român i-a identificat în versuri pe politicienii Ion Ghica şi C. A. Rosetti, figuri emblematice ale vremii. Banu a considerat o blasfemie poezia şi a nădăjduit că ea nu va fi publicată în "Convorbiri literare", fiind nevoit să părăsească întrunirea "Junimii", fără să mai calce vreodată pe acolo.
“George Panu era nu un retrograd, ci un om modern, occidentalizat, cu o concepţie liberală despre lume, conştient de valoarea unor personalităţi ca Ion Ghica sau C. A. Rosetti. Lui i se părea brutală şi nedreaptă ridiculizarea înfăţişării lor. Ar fi avut, fără îndoială, dreptate dacă ar fi fost vorba de un articol de ziar. Dar era vorba de o un poem, care presupune un alt regim de lectură, fără raportare la viaţa de fiecare zi. Din punct de vedere literar, nu contează cine anume l-a inspirat pe Eminescu, contează numai portretele care au rezultat”, potrivit scriitorului şi criticului literar Alex Ştefănescu, care s-a ocupat îndeaproape de opera eminesciană.
Criticul literar spune că dincolo de adevărul istoric şi de indignarea justificată sau nu a lui George Panu, tot ceea ce trebuie să conteze este arta literară a poetului, întrucât “Eminescu valorifică literar resursele de expresivitate ale discursului acuzator”.
Versurile care l-au indignat pe Panu
„Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,/ Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,/ Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,/ La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;/ Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,/ Quintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă./ Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască, Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască...”