Festivalul Naţional de Teatru, dedicat „Artei actorului“, aduce un omagiu Marianei Mihuţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine din unul dintre spectacolele care s-au jucat în cadrul ediţiei de anul trecut a Festivalului Naţional de Teatru din Bucureşti FOTO imparte.ro

Ediţia din acest an a Festivalului Naţional de Teatru (FNT), care se desfăşoară în Capitală, în perioada 25 octombrie – 3 noiembrie, este dedicată artei actorului şi aduce un oamgiu personalităţii Marianei Mihuţ.

Festivalul Naţional de Teatru, aflat la cea de-a 23-a ediţie, are o selecţie de 22 de spectacole produse în stagiunea 2012-2013 de teatre din toată ţara, mari şi mici, subvenţionate şi independente. De asemenea, festivalul prezintă şi patru spectacole „atemporale“ grupate în secţinea Focus -  dedicată, anul acesta, Artei actorului, în persoana interpretei Mariana Mihuţ.

Piese vechi, noi şi reprezentaţii „de buzunar“

 De-a lungul celor zece zile, publicul va avea parte de piese vechi şi noi, montări ample şi reprezentaţii „de buzunar“, recitaluri regizorale, scenografice şi, în primul rând, actoriceşti extrem de diverse.

Performanţa interpretativă individuală sau colectivă, dar şi iniţiativele menite să dinamiteze limitele obişnuite ale statutului de „prestator de servicii culturale“ fac obiectul secţiunii intitulate Actorii în prim-plan, iniţiată la ediţia din 2011, ca, de altfel, şi cea numită Teatrul de mâine, unde sunt reunite câteva dintre spectacolele celor mai tineri directori de scenă.

Totodată, secţiunea Legendele scenei documentează, într-o formulă revizuită, un veritabil mit al teatrului românesc de după 1989 – „O trilogie antică“.

Dezbateri, lansări de cărţi şi dulciuri

Spectacolelor li se vor alătura, ca de obicei, o serie de evenimente conexe: dezbateri, simpozioane, lansări de cărţi, expoziţii, ateliere. Pe lângă toate aceste manifestări, Divanele FNT îşi vor întâmpina publicul cu dulciuri, ceaiuri şi cafele.

Selecţionerul unic şi directorul artistic al ediţiei din 2013 a Festivalului Naţional de Teatru este criticul Alice Georgescu, aflată, în această calitate, la ultimul mandat, iar directorul executiv este Aura Corbeanu, vicepreşedintele UNITER.

Mariana Mihuţ a primit în anul 2011 premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă, a jucat atât în spectacole de teatru, cât şi în filme, lucrând cu regizori prestigioşi. Printre aceştia se numără Liviu Ciulei („Pescăruşul“, „Furtuna“, „O scrisoare pierdută“, „Pădurea spânzuraţilor“), Sanda Manu („Mincinosul“). Totodată a lucrat cu Andrei Şerban în „Regele Lear“ la Bulandra sau cu Silviu Purcărete în „Teatrul comic“. De asemenea, a mai colaborat cu Mircea Marin, Gelu Colceag, Adrian Georgescu, Florian Pittiş şi Ion Caramitru.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple