Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu aniversează 20 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
The Stockholm Syndrome Fotografii Sebastian Marcovici

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu anunţă oficial perioada de desfăşurare a celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, ce va avea loc în perioada 7 – 16 iunie 2013.

Ediţia aniversară de 20 de ani a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu îşi propune să continue tradiţia unei oferte culturale la cel mai înal nivel. Timp de zece zile oraşul Sibiu se transformă într-o scenă uriaşă cu artişti din toate colţurile lumii ce prezintă spectacole de teatru, dans, muzică, circ şi instalaţii, în peste 60 de spaţii de joc, printre care pieţe publice, biserici, situri istorice, pub-uri, dar şi clasicele săli de spectacol.

„Probabil că perioada 7 – 16 iunie vine ca o surpriză pentru că obişnuiam să organizăm Festivalul pe o perioadă de zece zile, începând cu ultima vineri din mai. Totuşi, credem că alegerea noastră e una bună şi firească având în vedere că jumătatea lunii iunie este mult mai însorită decât finalul lunii mai. Pentru noi spectacolele de stradă reprezintă o investiţie importantă, oferind publicului larg o oportunitate extraordinară de petrecere a timpului liber alături de prieteni şi familie”, a declarat Constantin Chiriac, directorul Festivalului de la Sibiu.

Ediţia aniversară din 2013 va fi marcată printr-un eveniment de gală organizat la Sala Thalia din Sibiu, în data de 15 iunie.

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu reprezintă probabil cel mai complex festival anual din România, fiind considerat cel de-al treilea festival de artele spectacolului din Europa ca amploare şi dimensiune, după Festivalul Internaţional de la Edinburgh (Marea Britanie) şi Festivalul de la Avignon (Franţa).

Cea de-a XIX-a ediţie a festivalului a avut loc anul acesta în perioada 25 mai – 3 iunie şi a reunit peste 2.500 de artişti şi operatori culturali din toate colţurile lumii, ce au prezentat la Sibiu, timp de zece zile, peste 350 de evenimente.

Un festival de succes

De buna desfăşurare a evenimentelor s-a îngrijit o echipă formată din aproximativ 200 de persoane ce a fost completată de cel mai dinamic grup de voluntari din România, o comunitate ce a reunit 500 de tineri români, maghiari, japonezi, coreeni, canadieni, elveţieni, germani şi francezi.

Pentru transportul local şi logistica producţiilor din Festival au fost parcurşi peste 40.000 de kilometri cu ajutorul a 25 de limuzine, 15 autocare, 4 microbuze şi 3 camioane. Fiecare invitat al festivalului a optat pentru minim 3 înnoptări, contribuind alături de turiştii veniţi cu ocazia evenimentului de la Sibiu la încasări record din taxa hotelieră în această vară.

Încasări desoebite au înregistrat, de asemenea, cafenelele şi restaurantele din oraş, precum şi companiile de taximetrie. Anul acesta au fost puse în vânzare peste 21.000 de bilete la spectacole, organizatorii raportând o creştere cu 19% a veniturilor din vânzarea acestor tichete în comparaţie cu anul precedent. Siteul oficial al festivalului, sibfest.ro, a avut peste 45.000 de vizitatori din 71 de ţări, dintre care primele cinci ca număr de vizitatori sunt România, SUA, Germania, Marea Britanie şi Japonia.

Urmărind un top 5, cei mai mulţi vizitatori au intrat pe pagina web tastând direct sibfest.ro sau prin intermediul facebook.com/FITSibiu, tnrs.ro, kadmusarts.com şi turnulsfatului.ro. De asemenea, pe parcursul celor zece zile de festival au fost distribuite peste 50.000 de cataloage, 20.000 de broşuri program şi 6.000 de postere.

În total, pentru cea de-a XIX-a ediţie a festivalului s-a folosit un sistem de lumini cu putere de 900 KW, un sistem de sunet de 150.000 W, peste 20 de kilometri de cabluri şi 100 tone de decoruri şi costume. Anul acesta au fost acreditaţi în festival peste 200 de jurnalişti şi bloggeri. „Cred că acesta este un minunat exemplu despre cum un oraş poate fi regenerat pur şi simplu prin cultură.” a declarat profesorul Noel Witts, membru în comitetului artistic al festivalului.

Programul de evenimente al celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu se află în ultima fază de confirmare, iar acesta va fi disponibil la începutul anului viitor.
 

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi