Festivalul de Film de la Cannes este transmis în direct de TV5 Monde

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu ocazia celei de 67-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes (14 – 25 mai 2014), TV5 Monde va avea un program special, pe toată durata prestigiosului eveniment cinematografic. Toate semnalele emise de canalele TV5Monde vor fi sincronizate cu momentele de pe Croazetă, dând astfel festivalului o acoperire mondială.

O parte din redacţia postului TV5Monde se va muta la Cannes, pentru a acoperi la cald evenimentele din festival. Prin aceasta, dar şi prin programele speciale, dedicate festivalului, TV5Monde urmăreşte politica pe care a implementat-o de la bun început, şi anume de a susţine producţiile cinematografice francofone. 

Anul acesta, TV5Monde - canalul filmului francofon - susţine trei lungmetraje: „Timbuktu“, în regia lui Abderrahmane Sissako, selecţionat în Competiţia Oficială, „Hope“, regizat de Boris Lojkine, în cadrul Semaine de la Critique, şi „P'tit Quinquin“, al lui Bruno Dumont, care va rula în Quinzaine des Réalisateurs.

Serile vor fi rezervate filmelor de festival, din anii ’60  până acum, realizate de regizori şi actori de referinţă, de la Jean-Luc Godard şi Marcel Camus, la Isabelle Huppert sau Vincent Martinez. Totodată, în fiecare zi, TV5MONDE va intervieva pe covorul roşu artiştii prezenţi pe Croazetă. 

Câteva dintre filmele şi emisiunile programate de TV5Monde în timpul festivalului:

CINEMA

„IMPARDONNABLES“ / „De neiertat“

Francis, un scriitor de succes, decide să închirieze un apartament la Veneţia ca să lucreze la următorul roman. Aici o întâlneşte pe Judith, femme fatale, proprietara unei agenţii imobiliare, căreia îi propune imediat să se mute cu el.

Regia: André Téchiné (Franţa/Italia, 2010)

Cu: André Dussollier (Francis), Carole Bouquet (Judith)

Marţi, 13 mai, de la ora 19.30.

„L’ECOLE DE LA CHAIR“ / „ŞCOALA DORINŢELOR“

Dominique, o femeie înstărită, la 40 de ani, directoarea unei case de modă, îl întâlneşte pe Quentin, un tânăr barman cu mult farmec, bani puţini si gigolo de ocazie. O relaţie pasională şi imprevizibiă se naşte între cei doi, pe care totul pare că mai degrabă i-ar despărţi…

Regia: Benoît Jacquot (Franţa, 1998)

Cu: Isabelle Huppert (Dominique), Vincent Martinez (Quentin), Vincent Lindon (Chris) 

Miercuri, 14 mai, de la ora 15.00 şi

Luni, 19 mai, de la ora 01.00.

„ORFEU NEGRO“ / „ORFEU NEGRU“

Mitul lui Orfeu şi Euridice, transferat în Brazilia, în plin carnaval. Orfeu, vatman la Rio de Janeiro, e logodit cu Mira, dar se îndrăgosteşte în timpul carnavalului de Euridice, o tânără venită aici, la verişoara ei, ca să scape de asasinii plătiţi din oraşul ei… 

Regia: Marcel Camus, 1959

Cu: Breno Mello, Marpessa Dawn, Lourdes de Oliveira

Palme D'Or, Cannes, pentru Marcel Camus 

Globul de Aur pentru Cel mai bun film

Duminică, 18 mai, de la ora 22.00, 

Miercuri, 21 mai, de la ora 15.00 şi

Luni, 26 mai, de la ora 01.00.

Emisiuni informative şi de divertisment

„L’INVITÉ“ / „Invitatul“

L’Invité / Invitatul se mută pe Croazetă. În fiecare zi, de la 00.45, Patrick Simonin are ca invitaţi personalităţi din industria cinematografică, cu precădere artişti francofoni, care sunt în centrul evenimentelor festivalului. Interviurile vor fi, ca întotdeauna, foarte personale, departe de formal.

Printre invitaţii de anul acesta: regizorul Abderrahmane Sissako, din Mauritania, regizorul Xavier Dolan, din Quebec, şi fraţii Luc şi Jean-Pierre Dardenne, din Belgia, de două ori câştigători ai Palme d'or-ului, precum şi Preşedinta Juriului, Jury Jane Campion.

În fiecare zi, din 14 în 25 mai, de la 00.45.

„64’ : le monde en français“

Pe parcursul celor 15 zile de festival, echipele redacţiei TV5MONDE vor realiza reportaje şi interviuri ce vor putea fi urmărite continuu în cadrul Jurnalului TV5MONDE, al emisiunii 64’ : le monde en français, precum şi pe tv5.org.

În fiecare seară, de la ora 19.00.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort