„Femeia, eterna poveste“, în premieră la Teatrul „Stela Popescu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Femeia, eterna poveste“ este un spectacol în regia lui Attila Vizauer pe un scenariu de Ema Stere care va fi prezentat în premieră pe 18 decembrie, ora 19.00, la Sala mică a Palatului Naţional al Copiilor.

Premiera de final de an este prezentată de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Teatrul „Stela Popescu”, condus de un an de actorul Nicolae Pungă. Scenografia îi aparţine Ancăi Albani, iar coregrafia Ioanei Macarie. În distribuţie vă veţi întâlni cu  Ana Maria Ivan – Maria, Eugeniu Cozma – Pavel, Sandu Aurel Sorin - Monsieur Jacques, solişti vocali Crina Matei / Irina Cărămizaru şi Daniel Filipescu, instrumentişti Gabriel Stănescu – vioară, Ionuţ Preda – acordeon, Raul Kusak - pian şi aranjament muzical

Acţiunea se petrece pe terasa localului bucureştean „Leul şi cârnatul”, într-o seară de vară, prin 1937 sau 1938. Protagoniştii sunt Maria, proaspăt angajată la bucătărie şi chelnerul Pavel. Povestea evoluează în jurul celor care se află în local, printre care Maria recunoaşte un bărbat de la o masă, cel care urma să se căsătorească cu stăpâna ei, Tita Cristescu, ucisă în ziua de Crăciun a anului 1935. Bărbatul este acum însoţit de o tânără şi, pentru ea, plăteşte o dedicaţie care deschide programul muzical al serii. Povestea alternează cu momente muzicale celebre ale vremii, pe care le veţi recunoaşte cu siguranţă, precum Iubesc femeia (Cristian Vasile), Femeia, eterna poveste (Titi Botez), Ce faci astă seară tu (Dorel Livianu) şi nu numai.

  Maria are o poveste senzaţională de spus. Ea este nimeni alta decât fosta servitoare a Titei Cristescu, ex-Miss România, otrăvită în ziua de Crăciun a anului 1935. La acea vreme, fusese un scandal imens în presă, cu atât mai mult cu cât personajele implicate erau oameni importanţi. Tita Cristescu era fiica lui Gheorghe Cristescu, zis „Plăpumarul”, unul dintre fondatorii şi primul secretar al Partidului Comunist Român.

 „Femeia, eterna poveste“ aduce, în prag de sărbători, o poveste despre Bucureştiul intebelic, cu muzica lui, cu rafinamentul şi misterele sale. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort