„Femei fără bărbaţi“, o carte interzisă în Iran, în librăriile noastre

Romanul „Femei fără bărbaţi“ al scriitoarei iraniene Shahrnush Parsipur a apărut luna aceasta la Editura Polirom, în traducerea Cristinei Ciovârnache. Volumele autoarei în vârstă de 68 de ani au fost interzise în Iran.

Romanul „Femei fără bărbaţi“ a inspirat, în 2009, ecranizarea pentru care regizoarea Shirin Neshat a câştigat Leul de Argint, la Festivalul de film de la Veneţia. Cartea urmăreşte destinele întreţesute ale celor cinci femei care ajung să trăiască într-o grădină din apropierea Teheranului. 

Ele ilustrează vocile femeilor din societatea iraniană contemporană, care se confruntă cu discriminarea generată de gândirea tradiţionalistă şi dogmatică. Grădina în care se află personajele reprezintă un spaţiu al izolării şi, în acelaşi timp, al libertăţii, pentru că acolo se ascund de realitate. 

În „Femei fără bărbaţi“, Shahrnush Parsipur ne arată că fragilitatea şi puterea nu se exclud, pentru că aceste calităţi rămân delicate, preţioase şi veşnic feminine, afirmă Shirin Neshat, regizoarea ecranizării.

Shahrnush Parsipur s-a născut în 1946, în Teheran. A studiat sociologia la Universitatea din Teheran şi filosofia şi civilizaţia chineză la Sorbona. După ce s-a întors din Franţa, în 1979, în timpul revoluţiei din Iran, a fost arestată în urma unei neînţelegeri şi a petrecut peste patru ani în închisoare. În 1976 a publicat primul roman, „Câinele şi iarna cea lungă“. 

Scrierile sale au atras atenţia cercurilor literare din Teheran, iar în 1992 a fost invitată într-un turneu în America şi în ţări europene. La revenirea în Iran, a constatat că în ţară publicarea cărţilor sale fusese interzisă, aşa că s-a întors în Statele Unite, unde locuieşte şi în prezent. 

Shahrnush Parsipur îşi scrie romanul cu unelte de prozator, dar şi de polemist. „Femei fără bărbaţi“ e şi o formă de protest împotriva discriminării femeii în tradiţia persană, scrie Publishers Weekly.

Printre romanele publicate de Parsipur se mai numără: „The Dog and the Long Winter“ (1974), „Touba and the Meaning of Night“ (1989) şi „The Blue Reason“ (1994).