Fanzine vs bloguri
0Sau: cum să eviţi limitările (de formă sau de conţinut) atunci când te foloseşti de libertatea de exprimare în scris.
Ieri. Primele fanzine (publicaţii neoficiale, cu tiraj limitat, de cele mai multe ori multiplicate manual sau analogic; cuvântul este compus din „fan" şi „zine" - de la „magazine" - „revistă" în engleză) apăreau la începutul secolului XX şi conţineau lucrări de ficţiune, poezii sau comentarii redactate de către autori amatori. Conceptul este păstrat până astăzi: o publicaţie care iese din cadrul oricăror rigori editoriale, care se concentrează pe acele zone culturale ignorate de mainstream şi care se adresează unui public-ţintă limitat şi, de cele mai multe ori, foarte atent ales.
Primele fanzine notabile au fost publicaţii de literatură science-fiction, cea dintâi fiind „The Comet", apărută în 1930, în Chicago. Un deceniu mai târziu, termenul „fanzine" era folosit pentru prima dată pentru a disocia noul tip de publicaţie de categoria „prozine-lor" (publicaţii profesioniste). Dar adevărata eră a fanzinelor şi în special a celor muzicale a început odată cu emergenţa culturii punk, în anii '70, şi a dezvoltării etosului DIY („Do It Yourself" - „a face ceva pe cont propriu", în engleză). Cel mai renumit fanzin britanic din această perioadă, care, în mod ironic, a devenit astăzi foarte valoros, a fost „Sniffin' Glue", în primul număr al acestuia existând o cronică despre concertul de debut al trupei-cult punk - The Ramones (iulie 1974).
Decada '80, care a adus scăderea preţului multiplicării paginilor cu ajutorul xerox-ului, a însemnat şi perioada de explozie a fanzinelor.
Azi. Dacă fanzinele reprezentau iniţial un canal de comunicare prin care se ocoleau rigorile şi se proclama suveranitatea libertăţii de exprimare, este posibil ca astăzi acest canal să fie depăşit, el rămânând doar o excentricitate şi un lux. Pentru că era 2.0 a internetului nu numai că a înlăturat orice limitare în comunicare, dar a introdus şi o nouă dimensiune acestui proces - posibilitatea dialogului şi a schimbului de informaţii. E suficient să ai un blog personal, unde mesajele emise să fie practic necenzurabile, iar schimbul de informaţii cu publicul personal să fie teoretic infinit, acel public altădată îndepărtat, mut şi parţial inaccesibil al fanzinului.