Familia, raiul nefericirii

În şaisprezece povestiri cu protagonişti mexicani, Carlos Fuentes spulberă mitul fericirii domestice. Cunoscutul scriitor sud-american disecă ironic dedesubturile vieţii de familie în „Toate familiile fericite“, unul din cele mai recente volume publicate de Editura Curtea Veche.

În ultimele decenii, cele peste douăzeci de cărţi semnate de Carlos Fuentes s-au bucurat de un succes constant. Scriitorul care a pus umărul la  consolidarea fascinaţiei pe care o exercită literatura sud-americană contemporană se apleacă şi în acest volum asupra relaţiilor umane care fac din celula societăţii opusul raiului.

Studiile de caz pe care le imaginează, cu o inteligenţă sclipitoare, scriitorul sud-american dejoacă celebrul dicton din „Anna Karenina" - „Toate familiile fericite seamănă una cu alta; fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei".  Fericirea familială este un mit, iată mesajul care străbate cartea, iar reversul ei nu are două chipuri la fel.

Obsesia fericirii

Considerându-şi cartea „un roman coral", o operă a mai multor glasuri care se aud din povestiri fragmentate de poeme în care are cuvântul masa amorfă de mexicani, Carlos Fuentes  imaginează mecanisme şi efecte pentru violenţă, minciună, suferinţă, incomunicare, adulter sau homosexualitate.

Asociindu-le cu tabuuri şi superstiţii din Mexicul rural, autorul, care se autodefineşte ca scriitor premodern şi se încăpăţânează să scrie şi acum cu stiloul, creează ficţiuni pline de întrebări şi personaje dominate de alienare şi obsedate de fericire.

De la fiica răzvrătită şi retrasă în cyberspaţiu din prima povestire, intitulată ironic „O familie ca oricare alta", la patriarhul tiranic din ultima povestire, „Tatăl etern", scriitorul construieşte o galerie de personaje în linia unui realism magic bine temperat, care, spre deosebire de Gabriel García Márquez, de exemplu, nu recurge decât arareori la elemente de fantastic.

Ficţiuni cu întrebări

Meritul cel mai evident al lui Carlos Fuentes este că aduce în scenă personaje care nu se dezvăluie până la capăt. Graţie ştiinţei compoziţionale, ceva rămâne întotdeauna nespus şi astfel imaginaţia cititorului nu este lăsată nicio clipă să lenevească. Fiecare povestire are detalii lipsă şi întrebări care nu îşi conţin răspunsul: De ce se retrage Alma, tânăra din prima povestire, în universul virtual?

De ce se ascunde preotul cu „nepoata" lui într-un sat  cocoţat pe acoperişul lumii? Ce-l împinge pe Jesúsus Aníbal la adulter cu verişoara Valentina în „O verişoară fără sare cu piper"? De ce se despart, de fapt, cei doi homosexuali bătrâni din „A gay divorcee"?

În lumea pe care o dezvăluie autorul, pătrunzând aproape impudic dincolo de alcovuri şi de convenţiile nenumărate care codifică spaţiul privat, fericirea  personală şi colectivă rămâne, în realitate, departe de reţeaua socială. Propovăduind mitul fericirii, mitul democraţiei a pus umărul, ne face cu ochiul scriitorul, tocmai la destrămarea lui.

Puţin cunoscut în România

Traducerea volumului „Toate familiile fericite", de Carlos Fuentes, este semnată de Eugenia Alexe Munteanu şi  un exemplar costă 25 de lei. Din cele peste 20 de cărţi publicate de Carlos Fuentes, în limba română au fost traduse 9 volume.