Executivul bavarez se opune republicării cărţii „Mein Kampf”, scrisă de Adolf Hitler

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bavaria se va opune publicării în Germania a cărţii scrise de Adolf Hitler, „Mein Kampf” („Lupta mea”), chiar dacă aceasta executivul din acest land îşi va pierde drepturile asupra operei în 2015, iar mediul universitar pregăteşte o ediţie critică, potrivit declaraţiilor realizate miercuri, informează „Le Figaro”.

Ministerul bavarez de Finanţe este cel care deţine aceste drepturi după sfârşitului celui de-al Doilea Război Mondial, până în 2015, moment în care acest text va nu va mai fi în proprietatea statului, deoarece deja trec 70 de ani de sinuciderea lui Adolf Hitler, perioada în care executivul landului poate deţine drepturile privind o publicaţie.  

Redactată în timpul în care Hitler a fost în închisoare, în 1924, după o tentativă eşuată de puci, această carte este unul dintre fundamentele ideologiei naziste şi ale orientării clar antisemite a regimului condus de Hitler.  Ea nu este interzisă de legea din Germania ca alte semne ostentative, dar Bavaria a refuzat întotdeauna  reeditarea sa pentru a evita o eventuală mediatizare de către neo-nazişti.

Puterea executivă regională a declarat marţi că va începe urmărirea judiciară a oricărei persoane fizice sau juridice care va încerca publicarea operei, chiar şi după 2015. Nu va fi invocat motivul legat de proprietatea intelectuală, ci incitarea la ură rasială.

Liderul executivului regional, Horst Seehofer, a asigurat că această decizie nu va merge până la îngrădirea libertăţii ştiinţifice, dar o „tipărire în tiraj mare va fi exclusă”. Decizia contrazice astfel un text de lege votat în urmă cu doi ani prin care aleşii bavarezi permiteau tipărirea unei ediţii critice realizate de Institutul de Istorie Contemporană de la Munchen.  

Aproape 500.000 de euro au fost deja plătiţi de guvernul regional pentru acest proiect. Un purtător de cuvânt al institutului a dat asigurări că proiectul va continua, dacă este necesar, cu fonduri private.

La momentul respectiv, reprezentanţii comunităţii evreieşti au susţinut acest proiect. Preşedintele Consiliului Central al Evreilor din Germania, Dieter Graumann, a declarat că „a fost o idee bună”, pentru ca în cazul în care „Mein Kampf” ar fi republicată, să fie „realizată într-o versiune cu adnotări făcute de persoane competente”. Cu toate acestea, organizaţiile care reprezintă victimele Holocaustului sau familiile lor au fost mult mai critice. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort