„Eu când vreau să fluier, fluier“, pe DVD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

DVD-ul oficial al deja celebrului film „Eu când vreau să fluier, fluier", editat de Metropolis Film, poate fi cumpărat, începând de astăzi, în reţeaua librăriilor Cărtureşti din întreaga ţară, la preţul de 39 de lei.

Pe lângă filmul original, DVD-ul conţine ca bonus trailerul peliculei şi o galerie foto. „Ar fi fost greu de făcut un making of al filmului, din cauza condiţiilor în care am lucrat, într-un centru de detenţie", explică producătorul filmului, Daniel Mitulescu. „Erau o mulţime de gardieni care nu trebuiau filmaţi, astfel încât prezenţa unei alte camere, care să filmeze turnajul, era ceva imposibil".

O producţie Strada Film, pelicula regizată de Florin Şerban îi are în distribuţie pe George Piştereanu, Ada Condeescu, Clara Vodă, Mihai Constantin şi o lungă listă de neprofesionişti dintre cei aflaţi în închisoarea în care s-a filmat, printre care celebrul Papan Chilibar. Pe un scenariu de Cătălin Mitulescu şi Florin Şerban, după o piesă scrisă de Andreea Vălean, filmul are cartea de vizită a celor două premii importante câştigate, în iarnă, la Festivalul de la Berlin: Marele Premiu al Juriului (Ursul de Argint) şi Premiul Alfred Bauer.

Lupta pentru putere

Personajul principal, Silviu, mai are doar cinci zile până la eliberarea din penitenciarul de minori. Dar cele cinci zile devin o eternitate după ce primeşte vizita neaşteptată a mamei sale şi în penitenciar vine în practică Ana, o frumoasă studentă la sociologie. „Excelent! Mai ales când vine vorba de captarea tensiunilor din interiorul unui centru de detenţie, pentru că reuşeşte să reinventeze total lupta pentru putere nelipsită în filmele despre închisoare", scria „Variety".

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?