Eroi, duhuri si ruine
0Dupa 30 de ani de la "experimentul Purcarete", Cetatea Histria redevine, de astazi, tinta predilecta a turismului cultural. Numai ca, de aceasta data, la spectacolele de sunet si lumina menite sa
Dupa 30 de ani de la "experimentul Purcarete", Cetatea Histria redevine, de astazi, tinta predilecta a turismului cultural. Numai ca, de aceasta data, la spectacolele de sunet si lumina menite sa valorifice pitorescul si magia celui mai vechi oras din Romania (secolul VII I.Hr.) vestigiile nu mai sunt scena, ci fundalul montarilor pregatite anume de Teatrul de Balet "Oleg Danovski" (TBOD) si Opera Constanta. Cu o investitie de circa 20 miliarde lei, Consiliul Judetean si Muzeul de Istoria Nationala si Arheologie au amenajat acest spatiu emblematic pentru spiritualitatea romaneasca: dovezile in piatra ale istoriei anticei cetati sunt stranse intr-un muzeu modern, s-a construit o scena cu toate dotarile, functioneaza o instalatie (unicat) de iluminat (o investitie de 4 miliarde lei), comparabila cu suratele de pe Valea Loarei, spectatorul poate urmari reprezentatiile (contra sumei de 80.000-100.000 lei). Presedintele CJ Constanta, dl. Stelian Dutu, spune: "am instalat si toalete ecologice, am amplasat si cateva corturi si, nu in ultimul rand, am folosit dezinsectiile din avion pentru starpirea tantarilor s.a.m.d. Intentionam sa construim, pentru sezonul urmator, si un hotel, un restaurant si, de ce nu, sa relansam Festivalul de Teatru Antic". Privilegiul inaugurarii i-a revenit Teatrului de Balet "Oleg Danovski". Incepand cu ora 20, TBOD va prezenta aici cele mai reprezentative fragmente din marile succese ale trupei: "Furtuna", "Chopiniana", "Diana si Acteon" si "Lasa-mi fiinta, lumina, roteste-ma". Pentru turistii straini, spectacolele (programate in fiecare miercuri si vineri) la Histria, sunt si vor fi incluse in pachetul curent de servicii, iar pentru deplasare vor avea la dispozitie un autocar. Deocamdata, turistii romani si spectatorii constanteni n-au cum sa ajunga decat cu... masina personala.