Elena Văcărescu, exilată din iubire

După o idilă cu viitorul rege Ferdinand, interzisă de Casa Regală, poeta s-a stabilit în Franţa, unde a strălucit în mediul literar şi politic. Scriitoarea Elena Văcărescu, ultima reprezentantă a dinastiei poetice a Văcăreştilor, a tradus în limba franceză poezii din Eminescu, Blaga sau Goga.

Descendentă dintr-o veche familie boierească, Elena a fost nepoata poetului Iancu Văcărescu. A debutat în 1886, cu volumul „Chants d'Aurore" („Cântecele zorilor"), după ce frecventase saloanele literare pariziene. Volumul, elogiat în presa vremii, a fost distins cu Premiul Academiei Franceze. Din 1888, a făcut parte din suita reginei României, Carmen Sylva, Elena fiind o apropiată colaboratoare a suveranei. În această perioadă, a documentat volumul „Rapsodia Dâmboviţei", cu prelucrări de poezii populare din ţinutul de baştină. Lucrarea, în traducerea lui Carmen Sylva, a fost publicată la Bonn în 1889.

Lucian Blaga, „duşman  al poporului“

Vieţile scriitorilor: Regina-poetă şi manuscrisele arse

Iubire ratată

Prima domnişoară de onoare a reginei României, Elena, s-a logodit cu tânărul principe Ferdinand, nepotul regelui, prinţul moştenitor al tronului. Logodna însă a avut un final nefericit, stârnind un imens scandal prin ofensarea protipendadei autohtone, dar şi a curţilor regale europene.

Relaţia celor doi a fost întreruptă prin intervenţia drastică a Consiliului de Miniştri, care a reamintit principelui că niciun membru al Familiei Regale nu se poate căsători decât cu o „egală" de origine străină. După cum se ştie, Ferdinand s-a conformat regulilor stricte şi s-a însurat, la 10 ianuarie 1893, cu Maria de Edinborough, din Familia Regală a Angliei, mama viitorului rege Carol al II-lea.

Devenită persona non grata, din ordinul regelui Carol I, frumoasa domnişoară s-a refugiat în Italia, prin mai multe oraşe: Veneţia, Roma, mici localităţi din regiunea Toscana, unde, de altfel, îl va întâlni şi pe filosoful german Nietzsche. În 1893, Elena a primit învoirea să se întoarcă în patrie, dar a fost primită cu multă ostilitate. În acest moment, ea a hotărât să plece pentru totdeauna din ţară, stabilindu-se la Paris. Aici a dobândit o autentică glorie literară, „Rapsodia Dâmboviţei" fiind tipărită în  zeci de limbi. Volumul a fost premiat de Academia Franceză, afirmându-se că „nu există în lume o poezie populară mai frumoasă, mai profundă şi mai emoţionantă", despre o „Românie pastorală şi vitează".

În anii Primului Război Mondial, a militat pentru realizarea idealurilor unităţii naţionale. În 1919, a fost numită de rege în funcţia de secretar general al Asociaţiei Române, pe lângă Societatea Naţiunilor, funcţie pe care a deţinut-o douăzeci de ani. Recunoscându-i-se meritele, guvernul francez i-a decernat ordinul de Cavaler al Legiunii de Onoare, iar în ţară a fost numită membru de onoare al Academiei Române, fiind prima femeie din România care a ocupat un fotoliu în acest for.

La 17 februarie 1947, în vâstă de 83 de ani,  Elena Văcărescu a murit la Paris, lăsând prin testament Academiei Române o bună parte din averea Văcăreştilor. În 1959, osemintele i-au fost aduse în ţară şi înhumate la Cimitirul Bellu, alături de cele ale iluştrilor săi strămoşi.