„Dragul meu turnător“, un volum despre liderii din umbră ai Securităţii

La standul Editurii Humanitas din cadrul Târgului Gaudeamus, Gabriel Liiceanu şi-a lansat, sâmbătă, volumul „Dragul meu turnător“, în prezenţa lui Dan C. Mihăilescu.

Volumul lui Liiceanu vorbeşte despre faţa nevăzută a Securităţii, despre costumele oficialităţilor, care se aflau în spatele torţionarilor popularizaţi de mass-media. 

Iată declaraţiile autorului: 

„Nu cred că e bine ca, atunci când vorbim despre acest moment trecut al istoriei noastre, să încercăm să punem mici accente pozitive pe câte o bucăţică sau alta a Securităţii. Eu n-aş pune un accent pozitiv pe niciun fragment al anilor dintre 1946 – 1990. N-aş spune nici că cei care lucrau contra-spionaj erau patrioţi. Ei se ocupau prin anii 50 cu răpiri de emigranţi care deveneau supărători, în perioada lui Ceauşescu cu explozii la România Liberă, cu bătaia Monicăi Lovinescu în curtea casei şi altele. Nu m-aş apuca să disting petele de lumină de cele de întuneric din faimoasa noastră Securitate.“

„Această carte este fanta mea de experienţă, fereastra prin care am putut privi istoria comunismului din România. Am crezut că nu o va citi nimeni, că este deja o problemă fumată a societăţii. Însă am scris-o pentru că nu puteam să n-o scriu. Uimirea mea a fost să văd că, în timp ce o încheiam, a devenit o modă chestia cu torţionarii. Atunci mi-am dat seama că acest volum avea cu adevărat o importanţă.“

„Presa scoate deasupra subiectele spectaculoase, pe acei oameni care au bătut, au anchetat bătând ore întregi, au condus penitenciare etc. Aceea era Securitatea? Era, bineînţeles, dar numai o bucăţică, era capătul de drum.“

Cartea mea nu este despre vedetele Securităţii, ci despre cei mai drăguţi oameni, care se duceau opt ore la birou şi n-aveau de-a face cu lucrurile murdare ale Securităţii, nici cu camerele de anchetă, nici cu canalul, nici cu închisorile. Dar ei erau arhitecţii răului.  Gabriel Liiceanu, scriitor

„Eu am încercat  să descriu alte personaje, nu vedetele Securităţii, ci din cei 14.300 de ofiţeri, angajaţi ai Securităţii, să nu ne minţim singuri: nu toţi băteau şi erau torţionari. Era vorba doar de o mână de oameni în raport cu masa de 14.000. Despre personajele din umbră ale Securităţii n-a vorbit nimeni. Aţi văzut dumneavoastră vreun ofiţer al Securităţii apărând la televizor şi spunând cu ce se ocupa biroul său? Cartea mea nu este despre vedetele Securităţii, ci despre cei mai drăguţi oameni, care se duceau opt ore la birou şi n-aveau de-a face cu lucrurile murdare ale Securităţii, nici cu camerele de anchetă, nici cu canalul, nici cu închisorile. Dar ei erau arhitecţii răului.“

„Personajele din umbră, ofiţerii care făceau dosarele, în birouri, şi informatorii, ei au format grosul acestei instituţii represive. Volumul acesta este despre ei, despre felul în care nişte oameni aşezaţi în birouri îţi scanau fiinţa de la cap la coadă, până nu mai rămânea din tine niciun atom necunoscut. Oricine putea fi scanat în felul ăsta – se putea şti despre el orice: ce făcea în baie, ce făcea noaptea în dormitor, ce spunea, ce mânca, cu cine vorbea, ce gândea scriind, ce gândea vorbind, absolut tot.“