Două case vechi de un secol, reparate în Tabăra de arhitectură şi etnografie de la Isverna VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 10-20 iulie, în comuna Isverna, judeţul Mehedinţi, a avut loc tabăra de arhitectură şi a cercetării etnografice de teren din cadrul proiectului cultural „Gust şi Estetică Tradiţionale – GET”. În timpul taberei, au fost reparate două case vechi de peste un secol.

La tabără au participat, ca voluntari, atât 10 studenţi la arhitectură, cât şi alte patru persoane care s-au implicat după ce au aflat de acţiunea aflată în derulare. Reparaţiile au inclus înlocuirea tencuielilor anterioare, realizate cu mortar pe bază de ciment cu tencuieli din pământ, paie şi lână, reparaţii ale unor elemente de lemn deteriorate, văruieli şi igienizări, precum şi amenajări ale interioarelor, folosind obiecte găsite în case.  În perioada următoare urmează să fie publicate releveele şi propunerile de punere în valoare a arhitecturii tradiţionale locale, realizate de studenţi.

 Cele două case („a Babii Măriuţa” şi „a lui Nea Gheorghiţă”) pot fi, deja vizitate, acestea putând fi găsite în spatele şcolii din Isverna, respectiv, în Canicea, după cum informează un comunicat de presă emis de organizatorii proiectului.

 Cercetarea etnografică de teren, realizată de 5 voluntari – doctoranzi şi masteranzi a cuprins întregul teritoriu al judeţului Mehedinţi. Au fost vizitate 20 de sate, au fost contactaţi 55 de informatori şi au fost culese peste 120 de reţete ale unor preparate din bucătăria tradiţională mehedinţeană. 

Rezultatele acestei cercetări, după prelucrare, urmează să fie publicate în perioada următoare. 

Proiectul cultural este co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi este implementat de Asociaţia Sinaptica în parteneriat cu Primăria Isverna, Mehedinţi şi Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti – Departamentul Studii Culturale. 

Proiectul se derulează între 15 mai şi 15 noiembrie şi are drept scop punerea în valoarea a patrimoniului cultural tradiţional din judeţul Mehedinţi şi crearea unui model de acţiune bazat pe resursele locale.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată