„Dosarele mamei mele” de András Forgách, o carte-eveniment care a redeschis dezbaterile despre rolul statului poliţienesc în Ungaria

Recent, în colecţia ANANSI. World Fiction de la Editura Pandora M a apărut ediţia în limba română a romanului Dosarele mamei mele de András Forgách – scriitor, dramaturg, traducător, considerat una dintre cele mai influente figuri ale lumii culturale maghiare de astăzi.

La trei decenii după căderea comunismului, în timp ce investiga trecutul familiei sale, András Forgách a descoperit un fapt îngrozitor: mama lui, de care-l legase o iubire autentică, fusese informatoare a regimului Kádár; ea dăduse informaţii nu doar despre cunoştinţe întâmplătoare, ci şi despre prieteni, rude şi chiar despre propriii copii.

„Dragostea pe care i-o purtam mamei, şi pe care încă i-o port, a fost cea care mi-a dat puterea de a scrie această carte... Nu o judec. Dar sunt în povestea de faţă momente ruşinoase şi dureroase. Îmi vine de multe ori să plâng în numele ei. Le-a dat securiştilor numele meu, numele prietenilor mei. Dar cred că atunci când iubeşti un om îl vezi ca pe un tot, în întreaga lui complexitate. Altfel, cine ar mai scăpa de judecată?”, mărturisea András Forgách într-un interviu acordat jurnaliştilor de la The Guardian.

Ediţia în limba română poartă semnătura scriitorului Andrei Dósa care ne-a mărturisit că munca de traducere a cărţii a fost însoţită de emoţii: „În acest roman, Forgách pune pe taler inima celei mai importante persoane din viaţa lui. Traducându-l, am simţit din plin dificila şi dureroasa echilibristică practicată de scriitorul aflat într-o situaţie cum nu se poate mai delicată: aceea de a nici nu-şi condamna şi de a nici nu-şi apăra mama. Traducându-l, mi-am ţinut respiraţia şi m-am temut pentru el”.

„Dosarele mamei mele”, o poveste puternică în care familia şi politica se ciocnesc în timpul prăbuşirii regimului comunist maghiar, o scrisoare de dragoste deopotrivă întunecată şi tandră către o mamă victimă a istoriei, a redeschis în Ungaria dezbaterile despre rolul statului poliţienesc.

„O astfel de carte nu poate fi scrisă din ură sau dispreţ. Este imposibil. În general, nu cred că un roman bun poate fi scris din ură sau răzbunare. Pe de altă parte, a trebuit să-mi depăşesc dragostea necondiţionată pentru eroina mea. Unii bănuiau că am scris cartea cu simplu scop de a o exonera pe mama (pe ea şi pe tatăl meu). Cum nu se poate mai fals! În primul rând, am vrut să o salvez de reacţiile primare şi, uneori, crude care acompaniază adesea discursul public din ţara noastră, am vrut să arăt faţa umană a unei persoane reale în complexitatea alegerilor sale; în al doilea rând, am avut în minte un scop educaţional: am vrut să îmbogăţesc nuanţele din acel glosar masiv şi negativ pe care îl folosim atunci când descriem aceşti oameni, care – din motive atât de diferite – au făcut parte dintr-o maşinărie opresivă pusă în slujba controlului populaţiei. Asta nu schimbă cu nimic faptul că mama mea a fost o idealistă, o fiinţă frumoasă care a făcut o greşeală ce a fost

în acelaşi timp inevitabilă şi fatală – ceea ce în general numim o tragedie. Dragostea ei pentru mine m-a făcut puternic, apt să pot spune adevărul despre ea. Nimeni altcineva nu putea face treaba asta mai bine. Dacă am reuşit să spun adevărul şi am reuşit să explic ce s-a întâmplat şi, în acelaşi timp, am putut să arăt faţa umană a unei fiinţe reale, sunt mulţumit”, ne-a mărturisit autorul cu ocazia publicării ediţiei în limba română.

„O scrisoare de dragoste care ar trebui citită de toată lumea”, în aprecierea criticilor de la The Herald, „un basm cvasimitologic”, în descrierea cunoscutului jurnalist Tim Adams de la The Guardian, cartea lui András Forgách este un text hibrid care combină proza, fragmentele de memorialistică, poezia şi o serie de fragmente din înregistrările oficiale, incluse ca note de subsol. 

„Cartea mea este un roman. Diferitele genuri care coabitează în carte – proză, poezie, memorialistică – s-au născut odată cu procesul în sine al scrierii. Într-un fel, ele chiar descriu acest proces: acela prin care am încercat să deprind cum aş putea vorbi despre chestiuni care nu pot fi rostite. Fragmentele de poezie, pe care le-am scris primele, deşi eu nu sunt poet, au apărut dintr-o nevoie interioară de a mitologiza şi a explica cu ajutorul fascinantelor mituri greceşti această poveste complicată: uneori meschină, alteori prea intimă, complexă şi de neînţeles. În cele din urmă, capitolul eseistic s-a cerut scris dintr-o nevoie de a lăsa nimic în afară, de a aşeza toate faptele pe masă, fie chiar şi cu riscul de a produce ceva dureros şi vulnerabil – altfel, efortul meu ar fi riscat să se transforme într-un eşec”, ne-a destăinuit zilele acestea András Forgách.

În Ungaria, lansarea cărţii a fost acompaniată de vernisajul unei impresionante expoziţii foto dedicate acestui subiect realizate de fratele lui András Forgách, artistul vizual şi producătorul de film Péter Forgács.

Editura Pandora M alături de Institutul Maghiar din România plănuiesc să creeze un astfel de eveniment şi la Bucureşti, cu participarea celor doi autori, în momentul în care contextul va permite desfăşurarea în condiţii de siguranţă a unui eveniment cu public.

András Forgách, născut în 1952, este una dintre cele mai influente figuri din lumea culturală maghiară contemporană. În prezent, este profesor la Universitatea de Teatru şi Film din Budapesta. Forgách a publicat două romane cu un considerabil ecou (Aki nincs, 1999, şi Zehuze, 2007), precum şi mai multe volume de eseuri şi unul de teatru. Este autorul mai multor scenarii de film şi traducător în limba maghiară al unor piese aparţinând lui Heinrich von Kleist, Tennessee Williams, Harold Pinter, Jean Genet, Frank Wedekind, Beaumarchais, Victor Hugo, Schiller ş.a. Pentru creaţia sa, András Forgách a fost recompensat cu distincţii de mare prestigiu: Premiul Attila József, Premiul Mari Jászai, Premiul Béla Balázs şi Premiul Milán Füst.