"Don Quijote", în premieră la Opera Naţională Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O nouă montare a baletului "Don Quijote" va fi prezentată în premieră la Opera Naţională Bucureşti (ONB), pe 29 aprilie, de Ziua Internaţională a Dansului.

Pe 29 aprilie, de la ora 19.00, toţi iubitorii dansului, dar şi cei care nu au păşit încă în sala Operei Naţionale Bucureşti, sunt aşteptaţi la o seară de sărbătoare. Noua producţie "Don Quijote" este rezultatul unei colaborări internaţionale: montarea este preluată de la teatrul liric din Karlsruhe (Germania), iar regia şi adaptarea coregrafică după veriunea clasică (Marius Petipa, Alexandr Gorski) a fost concepută de coregraful ceh Jaroslav Slavický.

Producţia aduce ritm, culoare, atmosfera plină de viaţă a unui orăşel din Spania, personaje pitoreşti inspirate de celebrul roman semnat de Miguel de Cervantes, o coregrafie spectaculoasă cu numeroase momente de virtuozitate în interpretarea unei distribuţii tinere şi de valoare.

Portretul unui coregraf

Dansatorii ONB vor fi pentru prima oară într-o coregrafie semnată de Jaroslav Slavický.

"Coregrafia spectacolului se bazează pe versiunea Marius Petipa - Alexandr Gorski, cea mai bună versiune din toate timpurile, deoarece concepţia lor şi dansurile au făcut ca acest balet să reziste pe scenele din toată lumea de mai bine de 150 de ani. Desigur, am ajustat, am scurtat sau am suprimat anumite fragmente pentru ca spectacolul să aibă continuitatea dorită, să aibă viteză şi ritm", spue coregraful.

Născut în 1948, coregraful Jaroslav Slavický a studiat dansul la Conservatorul din Praga, apoi a primit o bursă naţională la Academia Vaganova din Sankt Petersburg, unde i-a avut ca profesori pe Alexandr Puşkin şi Boris Bregvadze. De-a lungul carierei, Slavický a pus în scenă "Don Quijote" (Ludwig Minkus) la Teatrul Naţional din Brno (1996), "Spărgătorul de nuci" (Piotr Ilici Ceaikovski) şi "Dansurile Polovţiene" (Alexandr Borodin) la Conservatorul de Dans din Praga (creaţie care a intrat în repertoriul Teatrului Naţional din Praga).

În 2004, Jaroslav Slavický a pus în scenă "Don Quijote" la Teatrul de Stat din Karlsruhe (Germania). Lista adaptărilor sale coregrafice conţine şi "Baiadera" (Ludwig Minkus), "Frumoasa din pădurea adormită" (Piotr Ilici Ceaikovski) şi "Raymonda" (Alexandr Glazunov).

Din echipa de realizatori a noii montări de la Bucureşti fac parte şi: Katerina Slavicka -Elšlégrovà - asistent coregrafie, Josef Jelinek - scenograf, Andreia Martinescu - asistent de scenografie. Conducerea muzicală va fi asigurată de dirijorul Vlad Conta.

Din cadrul companiei de balet a ONB, distribuţia va reuni atât balerini deja consacraţi şi aplaudaţi, dar şi tinere talente: Mădălina Stoica, Ovidiu Matei Iancu, Mihaela Soare, Mihai Mezei, Kokoro Umemoto, Laura Blica-Toader, Monica Petrică, Ionuţ Arteni Antonel Oprescu, Răzvan Marinescu, Virgil Ciocoiu, Cătălin Caracaş, Rin Okuno, Sena Hidaka.

Pentru pregătirea acestui eveniment au lucrat, de asemenea, maeştrii de repetiţii: Alin Gheorghiu - şef al companiei de balet a ONB, Anne Marie Georgeta Vretos Litvinenco, Florica Stănescu,Tiberiu Almosnino, Petruţa Almosnino, Camelia Soare, Florin Mateescu, Vicenţiu Popescu, Rodica Fiastru.

Alte versiuni

Versiunea clasică a baletului "Don Quijote", pe muzica lui Ludwig Minkus, cea mai des întâlnită pe scenele lumii, aparţine coregrafilor Marius Petipa şi Alexandr Gorski. Marius Petipa a montat pentru prima dată "Don Quijote" la Teatrul Bolşoi din Moscova în 1869. În 1900, coregraful Alexandr Gorski a preluat libretul lui Marius Petipa şi a adaptat coregrafia. Această din urmă versiune este jucată pe marile scene ale lumii.

Prima montare a baletului "Don Quijote" în România a avut loc la Timişoara, în 1967, realizată de coregrafa Mercedes Pavelici. De-a lungul anilor, alte versiuni, apropiate de cele ruseşti, văd luminile rampei la Iaşi (coregrafia: Gheorghe Stanciu), Timişoara (Francisc Valkay) şi la Constanţa (selecţiuni, în coregrafia lui Oleg Danovski).

La Opera Naţională Bucureşti, baletul "Don Quijote" cunoaşte prima variantă în 1970, în coregrafia lui Vasile Marcu şi scenografia Ofeliei Tutoveanu Drăgănescu. În anul 2000, Mihai Babuşka oferă, în spiritul liniei clasice, o nouă adaptare coregrafică a baletului "Don Quijote", în scenografia Adrianei Urmuzescu.

Până la sfârşitul stagiunii 2011 - 2012, vor mai fi doar patru reprezentaţii ale noii producţii a baletului "Don Quijote" la ONB (3 mai, 30 mai, 8 iunie, 24 iunie).

Ziua Internaţională a Dansului celebrează această artă în fiecare an pe 29 aprilie. Sărbătoarea a fost instituită în 1982 de Comitetul Internaţional al Dansului din cadrul Institutului Internaţional de Teatru, o organizaţie non-guvernamentală parteneră UNESCO.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție