Dirijorul Cristian Mandeal şi tânărul violoncelist Ştefan Cazacu, pe scena Sălii Radio

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Mandeal Foto Romi Drăghici

Unul dintre cei mai mari dirijori români, Cristian Mandeal, şi tânărul violoncelist român Ştefan Cazacu (25 de ani), care cântă pe un violoncel creat în urmă cu 101 ani, la Torino (Italia), de către lutierul Georg Ullman – îşi dau întâlnire pe scena Sălii Radio, într-un concert extraordinar prezentat vineri, 22 februarie (19.00), alături de Orchestra Naţională Radio.

Programul extrem de atractiv al serii de la Sala Radio reuneşte 4 mari compozitori: Schubert - Uvertura italiană, Ceaikovski - Aria lui Lensky din opera Evgheni Oneghin (într-o inedită adaptare pentru violoncel şi  orchestră) şi Nocturnă pentru violoncel şi orchestră semnată tot de marele compozitor rus; Dvořak - Rondo pentru violoncel şi orchestră în sol minor şi Brahms - Simfonia nr. 1.

Cristian Mandeal a dirijat peste 60 de prime audiţii absolute, o parte dintre acestea fiindu-i dedicate. Este un promotor neobosit al lui George Enescu, programându-i muzica pe toate meridianele. Printre altele a dirijat opera Oedipe în primă audiţie britanică (Festivalul de la Edinburgh, 2002) şi italiană (Teatro Lirico di Cagliari, 2005).

Ca dirijor principal şi director general al Filarmonicii "George Enescu" (1991 – 2009), Cristian Mandeal a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituţie-etalon pentru România. A fost director artistic al Northern Israelian Orchestra - Haifa (1999 - 2002) şi la Orchestra Naţionala Bască - San Sebastian (2001 – 2008),  dirijor permanent la “Orchestra Haydn” din Bolzano e Trento (2000 – 2003);  dirijor invitat al Orchestrei “Halle” Manchester (2003 – 2008) - primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre,  al Filarmonicii din Copenhaga (2006 – 2013), al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007).

Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate a lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret pe care o cultivă, educă şi dirijează constant începând din 2008.

Născut în anul 1994, Ştefan Cazacu şi-a început formarea muzicală alături de tatăl său, cunoscutul violoncelist Marin Cazacu. A urmat studiile de licenţă şi de master la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, la clasa unui alt important violoncelist român : Răzvan Suma. Graţie bursei Erasmus oferite de Uniunea Europeană, şi-a completat studiile la Universitatea de Muzică din Viena.

Talentul său a fost răsplătit prin numeroasele premii I obţinute în diverse competiţii naţionale şi internaţionale, ca Premiul I la Concursul Internaţional de la Liezen - Austria (2008), Premiul al II-lea la Concursul Antonio Janigro – Croaţia (2008), Marele Premiu la Concursului Eurovision Young Musicians (2010 - Bucureşti) ş.a.

A susţinut recitaluri în România, Olanda, Israel, Austria, Ungaria, Germania şi a colaborat ca solist cu toate orchestrele simfonice din România, dar şi cu Filarmonica din Chişinau, Orchestra Simfonică din Valencia, Orchestra Simfonică din Alicante ş.a. Printre dirijorii care l-au acompaniat se numără, pe lângă Cristian Mandeal şi Horia Andreescu, Cristian Măcelaru, Camil Marinescu, Theo Wolters. 

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul orchestreradio.ro.

Mai multe pentru tine:
Firea și-a depus candidatura la PMB însoțită de Ciolacu. Ce mesaj a avut pe tricou și ce i-a transmis lui Piedone
Ce oraș din lume este primul pe listă să fie distrus în cazul unui război nuclear. Documentele au fost declasificate
Consecințele hrănirii urșilor la marginea drumului. Șeful Salvamont Argeș: „Nu-ți bate joc de el încurajându-i cerșitul!”
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de răposata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Recunoști personajele? Fac parte din generația de aur, el a fugit din țară și nu a mai apărut în filme, iar ea s-a măritat la 50 de ani
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Dubai va continua planul de extindere a aeroportului Al Maktoum în valoare de 35 de miliarde de dolari
Actorul român care a iubit o singură femeie timp de 50 de ani. A cerut-o de soție când încă era elevă
Stadiul lucrărilor la centura de ocolire Timișoara-Sud. Muncitorii vor lucra de 1 Mai și vor fi liberi de Paști FOTO
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Timișoara strălucește în Duminica Floriilor. Explozie de culoare și parfum în oraș FOTO VIDEO