Directorii de teatru cu vârsta de pensionare rămân în funcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Arşinel, director al Teatrului de Revistă "Constantin Tănase" din Bucureşti              FOTO: Mediafax

Comisia de cultură a Camerei a decis, marţi, eliminarea din Ordonanţa 68/2013 prevederea privind limitarea la 65 a vârstei managerilor instituţiilor de cultură, la propunerea lui Ion Caramitru, Alexandru Arşinel, Dorina Lazăr, George Mihăiţă, susţinută şi de ministrul culturii Gigel Ştirbu.

Reprezentanţii UNITER, actori şi directori de teatre, Ion Caramitru, Alexandru Arşinel, Dorina Lazăr, George Mihăiţă au susţinut în faţa deputaţilor din Comisia de Cultură, mai multe amendamente la Ordonanţa 68/2013, printre care şi eliminarea limitei de vârstă de 65 de ani pentru managerii instituţiilor de cultură şi introducerea posibilităţii ca aceştia să poată colabora cu instituţiile pe care le conduc şi să nu fie consideraţi a fi în conflict de interese.

Ministrul Culturii, Gigel Ştirbu, a arătat că Ordonanţa 68/2013 a generat numeroase litigii şi contestaţii de când a intrat în vigoare şi că "legea nu trebuie să distrugă un sistem care funcţionează".

"Din punctul meu de vedere, nu cred că atingerea unui prag de vârstă poate duce la imposibilitatea exercitării unui mandate", a afirmat Ştirbu, arătând că susţine amendamentele pe care reprezentanţii UNITER le au.

Mai mulţi membri ai comisiei de cultură, Marton Arpad, Mădălin Voicu, Liliana Mincă au spus că sunt de accord cu problemele ridicate de directorii instituţiilor de cultură.

Dorina Lazăr, actriţă şi director al Teatrului Odeon, a spus că membrii comisiei înţeleg nevoile teatrului românesc. "Vă asigur că niciun director de teatru trecut de 65 de ani şi cu Alzheimer nu se va crampona de scaun", a arătat Dorin Lazăr, adăugând că ar fi fost păcat dacă Holander nu ar fi putut să fie director al Operei din Viena pe motivul vârstei.

Ion Caramitru s-a referit şi la învăţământul artistic superior, arătând că acesta este la pământ din cauza prevederii din legea educaţiei naţionale care stipulează că şefii acestor institute trebuie să aibă doctorate.

Preşedintele Comisiei de Cultură, Florin Alexe, vârsta de pensionare impusă managerilor instituţiilor de cultură "era o barieră nedorită pentru anumiţi mari profesori, directori de teatre care, atât în România, cât şi afară, au făcut istorie şi au ajutat actul cultural".

Comisia de Cultură va continua dezbaterile la alte amendamente ale Ordonanţei 68/2013 şi va da votul final într-o şedinţă următoare.

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri