Dinu Olarasu - a trai underground

Poate il stiti, poate nu. Poate va place, poate nu. El canta, oricum. O face de vreo 20 de ani, rastimp in care n-a gasit de cuviinta sa vaneze statutul de vedeta. Vaneaza emotii, le face sa vibreze

Poate il stiti, poate nu. Poate va place, poate nu. El canta, oricum. O face de vreo 20 de ani, rastimp in care n-a gasit de cuviinta sa vaneze statutul de vedeta. Vaneaza emotii, le face sa vibreze in folk, da concerte, scoate albume, scrie versuri si publica volume. L-am ascultat, acum cateva seri, in recital la Green Hours. Putina lume, mult fum si discutii care, fireste, nu mai suportau amanare i-au servit drept public si decor. N-a contat ca, fix in fata scenei, un cuplu isi regla, cu glas ridicat, conturile. Nici ca in preajma nu se gasesc atatia sustinatori cati ar merita. Si-a cantat linistea si neastamparul, dragostea si bobarnacele incasate de la destin, maiestria si nepriceperile. Din toate a facut cantec si poezie, toate au ajuns "material didactic" cu ajutorul caruia isi educa spectatorii sa traiasca mai bogat cu o nuanta. Il cheama Dinu Olarasu. Unii il numesc "spiridusul folk-ului", altii n-au auzit niciodata de el. In orice caz, e un personaj. Un artist care crede in ceea ce canta si, poate, canta despre ceea ce crede. Un astfel de cantautor, inzestrat din plin cu fantezie, cu talent, cu umor, ar fi trebuit, in mod normal, sa castige Disc de Aur dupa Disc de Aur. (La fel cum ar fi trebuit sa se intample cu alti colegi de-ai lui, la fel de absenti, in ciuda valorii lor, in prim-planul muzical). Lucrurile stau altfel. Dinu Olarasu are melodii cantate de Pasarea Colibri, are cantece preluate de Alexandru Andries, dar mai mare cautare au fetele de la A.S.I.A, carora le-a scris (ca si in cazul altora) o buna parte din texte. Paradoxal, cuvintele din piesele trupei feminine au fost catalogate de consumatorii de muzica drept unele dintre cele mai nereusite din industria de pe-aici. Se poate sa fie asa, dar cu astfel de vorbe, cu o astfel de atitudine stapanesti o piata. Cu subtilitati si freamat, cu metafora si tresarire, ajungi sa canti, din cand in cand, prin cluburi. Ori sa participi la "Om Bun", festivalul rezervat celor ca tine. Pietele supraaglomerate, concertele "populare", Polivalenta sunt rezervate altora. Nu-i nimic, Dinu Olarasu canta mai departe. Pentru cei pana la care a reusit sa patrunda acest gen "underground", oricati ar fi ei. Probabil ca ar canta si numai pentru el, fiindca, mai mult ca sigur, altfel nu poate. Fiindca relatia lui cu muzica e precum cea dintr-un cantec de-al sau: "Chiar dac-ai fi cea mai urata/, Cea mai urata de pe pamant/, Vai, te-as iubi, poti sa ma crezi/, Cum n-am facut-o nicicand".