Dezbatere despre promovarea lecturii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ion Bogdan Lefter, Cristian Tabără şi Mihai Dobrovolschi vor discuta despre cum pot editurile să atragă mai mulţi cititori, la masa rotundă "Rolul campaniilor de promovare a lecturii în câmpul cultural autohton", pe 8 septembrie, la Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) din Capitală.

"Au existat în ultima perioadă o seamă de campanii naţionale de promovare a lecturii. Unele au fost mai radicale, altele mai moderate, unele ceva mai interactive, altele doar sobre, însă toate având scopul comun de perpetuare a unei culturi necesare şi urgente - cultura cititului", a declarat Igor Mocanu, reprezentantul editurii Herald, cel care va modera discuţia de la MNLR, se arată într-un comunicat remis Mediafax.

Campania "Te aşteptăm în librărie!", organizată de Editura Herald, are drept scop promovarea lecturii ca demers activ de cunoaştere adecvată a realităţii şi încurajarea cititului ca activitate subtilă de interpretare a conotaţiilor sociale şi spirituale. Astfel, Editura Herald va fi gazda unei mese rotunde la MNLR, care va analiza acest fenomen tot mai larg răspândit - campaniile naţionale de promovare a cititului -, dar şi demersul lor în câmpul cultural autohton.

Participanţi la discuţie

La masa rotundă de la Muzeul Naţional al Literaturii Române vor participa Mihai Dobrovolschi, coordonatorul campaniei "Cine nu citeşte e prost" (Radio Guerrilla), Andra Silvestru, organizator al ediţiei "Schimb de cărţi" din Bucureşti (Bookblog), Marin Mic, director executiv Fundaţia Inocenti & Alexandrion Grup România, care a organizat campania "Citeşte şi zâmbeşte", şi Andrei Găitănaru, coordonator al proiectului "În căutarea cititorilor celebri".

Acestora li se adaugă Monica Tatoiu, preşedinte al Fundaţiei "Noi Citim", Justina Scrima de la Editura Herald, iniţiator al campaniei "Te aşteptăm în librărie!", Cristian Tabără, prezentatorul emisiunii "Ca la carte" de pe TVR 1, criticul literar Ion Bogdan Lefter, Ionică Pârvu, directorul Centrului de Pregătire Profesională în Cultură, şi Adrian Chifu, communication officer Cultural ID.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG