Descoperire istorică de proporţii în Ierusalim: drum construit de cel care a jucat un rol central în executarea lui Iisus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O nouă descoperire arheologică în sudul Ierusalimului arată faţa mai puţin cunoscută a lui Pilat din Pont, guvernatorul roman al Iudeei, care a jucat un rol central în moartea lui Iisus.

Arheologii încep să înţeleagă mai bine importanţa lui Ponţiu Pilat pentru dezvoltarea arhitecturală a oraşului. Aceştia au descoperit o stradă îngropată de milenii care ducea la baza Muntelui Templului, scrie National Geographic.

Strada avea aproape jumătate de kilometru lungime şi era lată de 8 metri, construirea ei necesitând peste 10.000 de plăci de piatră calcaroasă. „Credem că a fost un singur proiect construit în întregime la un moment dat”, a declarat Joe Uziel, arheolog israelian care conduce săpăturile.

Descoperirea este cu atât mai importantă cu cât istoricii îl vedeau pe Regele Irod, care a murit în jurul anului 4 î.e.n., ca principalul responsabil de dezvoltarea arhitecturală a Ierusalimului antic. Analiza a aproape 100 de monede găsite sub drumul descoperit recent indică, însă, că efortul de transformare a construcţiilor din Ierusalim a început în perioada lui Pilat, care a domnit timp de un deceniu începând cu anul 26 e.n.

Nahshom Szanton, un arheolog de la Universitatea Tel Aviv, observă că Pilat ar fi putut construi strada „pentru a-i linişti pe locuitorii Ierusalimului”, dar şi pentru ”a-şi ridica renumele prin proiecte majore de construcţie”. În anul 70, strada a fost îngropată sub ruinele cauzate de revolta evreilor şi distrugerea ulterioară a oraşului de către romani. Multe din plăcile de piatră au fost refolosite la alte construcţii.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €