De ieri,de azi:José Quintero şi Gregory Doran

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regizor de origine panameză, José Quintero şi-a început cariera în New York în anii ’50. El este fondatorul companiei „Circle in the Square Theatre“, unul dintre primele teatre care au stat la baza mişcării Off-Broadway.

José Quintero

Dezamăgit de hotărârea fiului său de a urma o carieră în teatru, tatăl lui Quintero i-a trimis acestuia un cec de 500 de dolari şi o scrisoare prin care îl anunţa că îşi consideră fiul mort. José Quintero a pus în scenă texte de Tennessee Williams, Thornton Wilder, Jean Genét sau Jean Cocteau, dar numele său rămâne defintiv legat de cel al lui Eugene O'Neill, autor de care se simţea atât de apropiat, încât ajunsese să pretindă că fusese vizitat de fantoma acestuia.

Într-un moment în care se vorbea din ce în ce mai puţin despre opera lui O'Neill, Quintero a reuşit să readucă în atenţia publicului american piesele mai vechi ale acestuia. Un moment aparte l-a constituit premiera americană a piesei „Lungul drum al zilei către noapte" (textul fusese montat prima dată la Stockholm), spectacol care i-a adus regizorului un Premiu Tony. 

Gregory Doran

În timp ce în multe ţări europene regizorul îşi permite o libertate mai mare faţă de textul pe care îl pune în scenă (ideea de text ca pretext este deja un loc comun în teatrul de azi), în Anglia mulţi regizori sunt încă adepţii acelei concepţii care situează textul dramatic în prim-planul procesului de lucru.

Gregory Doran îşi aminteşte că sfatul cel mai valoros pe care l-a primit în carieră a fost cel de la o profesoară din colegiu: „Greg, nu încerca să te arăţi prea deştept atunci când faci un spectacol. Singurul tău rol este acela de a-i ajuta pe actori". Contrar curentului minimalist din teatrul contemporan, Doran este un susţinător al construcţiilor teatrale ample şi este de părere că piesele clasice nu pot fi montate decât pe scenele mari.

„Dacă există vreun lucru pe care-l facem bine în ţara asta, atunci acesta e teatrul clasic. E unul dintre «produsele» pe care le putem exporta cu succes şi unul dintre moti­­vele pentru care oamenii ne vizitează ţara", spunea regizorul britanic într-un interviu.