De ieri,de azi:Herbert Blau şi Calixto Bieito
0Reprezentant de vârf al avangardei americane din a doua jumătate a secolului XX, Herbert Blau a fost unul dintre primii regizori de peste Ocean care au montat texte de Beckett, Genet şi Pinter.
Herbert Blau
Tot el a regizat un celebru spectacol după piesa lui Beckett, „Aşteptându-l pe Godot", în închisoarea San Quentin. Contestatar vehement al Broadway-ului, Blau a fondat în 1971 teatrul experimental KRAKEN, îndepărtându-se astfel de metoda realismului psihologic, pe atunci dominantă în teatrul american.
Blau este şi autorul unor studii de referinţă în domeniul literaturii şi al artelor vizuale, dar volumul care l-a impus drept rebelul scenei americane a fost „The Impossible Theatre: A manifesto". „Scopul acestei cărţi este să declanşeze o revoluţie. Intenţionez să fiu incendiar şi subversiv, chiar şi neamerican", scrie Blau chiar la începutul studiului.
Calixto Bieito
„Teatrul şi opera ar trebui să fie experienţe unice. Important e să te emoţionezi şi să descoperi lucruri noi despre tine şi despre lume. Ideal ar fi ca un spectacol să fie ca un pumn în stomac pentru public. Emoţia e foarte importantă în teatru, iar spectatorii ar trebui să reflecteze la ce-au văzut abia după ce-au plecat din sală", spunea regizorul Calixto Bieito.
În teatrul spaniol există mulţi regizori controversaţi, dar puţini „se bucură" de proasta reputaţie de care are parte Bieito. Spectacolele sale de operă au ajuns chiar subiect de prima pagină în cotidianele spaniole, iar unii ziariştii britanici au susţinut că este un monstru.
„Umorul meu negru vine de la Cervantes, Valle Inclán şi Cabedo. Se spune despre spectacolele mele că amintesc de Tarantino, dar eu mă simt mult mai apropiat de Goya", mărturisea artistul într-un interviu.