De ieri, de azi: Vasili Kachalov şi John Simm
0Au jucat rolul lui Hamlet, în Hamlet, de William Shakespeare.
Vasili Kachalov: Figură legendară a teatrului rusesc, Vasili Kachalov a făcut parte din acea generaţie de actori care s-au format la sfârşit de secol XIX în Rusia ţaristă şi care şi-au încheiat cariera ca actori ai poporului în Rusia stalinistă, într-un moment în care Teatrul de Artă din Moscova ajunsese o instituţie sovietizată. Rolul care l-a consacrat pe Kachalov a fost Hamlet, în celebrul spectacol regizat de Edward Gordon Craig şi Stanislavski (doi artişti cu metode complet diferite) la Teatrul de Artă din Moscova în 1911; rolul lui Gertrude a fost interpretat în acest spectacol de Olga Knipper, soţia lui A.P. Cehov. „Această persoană neobişnuită a avut o influenţă uriaşă asupra mea. El este cel care m-a ajutat să-mi descopăr talentul şi să mă cunosc pe mine însumi. Mi-a deschis ochii şi mi-a arătat o nouă cale în această meserie, o cale la care nu aş fi visat şi la care nu aş fi ajuns fără ajutorul lui", spunea actorul rus despre Konstantin Stanislavski.
John Simm: Actor şi muzician britanic, John Simm a jucat Hamlet în 2010, dar recunoaşte că nu se aştepta să mai primească un astfel de rol, având în vedere că în ultimii 15 ani a avut doar două roluri în teatru, fiind mult mai activ în televiziune. „Vine un moment când te uiţi în oglindă şi îţi dai seama că n-o să mai joci niciodată Hamlet. Mi s-a întâmplat şi mie. De aceea, atunci când regizorul Paul Miller şi cei de de la Crucible Theatre au venit cu această ofertă, am acceptat fără să clipesc. Aş fi fost nebun să refuz", spunea Simm. „Unul dintre lucrurile care se spun adesea despre acest rol este că nu tu eşti cel care îl interpretează pe Hamlet, ci el este cel care te joacă pe tine. Mi-am dat seama ce înseamnă asta abia în momentul în care m-am apucat de rol. Ce am învăţat este că nu trebuie să te apropii de Hamlet ca de un personaj. Asta e toată provocarea: să joci unul dintre cele mai importante roluri din istoria teatrului şi în acelaşi timp să fii tu însuţi pe scenă".