De ce scrie Matei Vişniec

Citiţi în „Adevărul literar şi artistic“ de miercuri interviul cu unul dintre cei mai importanţi dramaturgi români contemporani, a cărui viaţă se desfăşoară între Bucureşti şi Paris

Matei Vişniec, cel mai prolific dramaturg român contem­poran, a venit la Bucureşti pentru a lansa două cărţi: ro­manul „Cafeneaua Pas-Parol” (Editura „Cartea Românească”) şi volumul de teatru scurt “Imaginează-ţi că eşti Dumnezeu” (Editura „Paralela 45”). Între două lansări, scriitorul a acceptat să acorde un interviu pentru cititorii “Adevărului literar şi artistic”.

Chiar şi Matei Vişniec a avut dificultăţi la debut. Singurul său roman, “Cafeneaua Pas-Parol”, a fost scris în 1983, dar publicat abia în 1992.

Scris în doar două luni, în casa părinţilor săi de la Rădăuţi, volumul a fost reeditat în 2008. Unul dintre motivele care l-au împins spre scris este naveta obositoare pe care o făcea în fiecare zi, ca profesor. “Am scris cartea într-un moment mai ciudat al vieţii mele. Făceam naveta ca profesor în comuna Dorobanţu-Plătăreşti”.

Pleca în fiecare dimineaţă cu autobuzul 368 de la capătul Drumului Taberei până la staţia Eroilor, lua apoi metroul până la uzinele Republica, de acolo un tren spre Olteniţa, ajungea în comuna Dorobanţu-Plătăreşti, de unde mai “încăleca” o bicicletă până în satul Dorobanţu. Aşa făcea naveta ca profesor de istorie şi geografie după ce absolvise Facultatea de Filozofie. În iarna anului 1983, s-a supărat şi a zis “Stop!”.

“Nu voiam să-mi dau definitivatul, pentru a deveni ulterior personaj definitiv al acestei forme de dispreţ care era atunci mediul înconjurător, social şi cultural faţă de oameni”, ne-a povestit Vişniec.

Surprinzător de sincer, Matei Vişniec a vorbit detaşat despre opera sa şi spectacolele de teatru montate peste tot în lume.

Titlurile ciudate ale lui Vişniec

L-am întrebat dacă s-a plictisit vreodată ca spectator la unele dintre piesele sale. “Ei, aflaţi că da!” De multe ori a fost pus în dificultate atunci când trebuia să le vorbească actorilor despre ce a văzut pe scenă.

Se aude câteodată spunându-şi: “O, Doamne, de s-ar termina mai repede!” Matei Vişniec este renumit şi pentru titlurile lungi şi imprevizibile pe care le dă pieselor sale de teatru. El recunoaşte că acestea sunt ca nişte mici poeme.

“Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iu­bi­tă la Frankfurt” şi “Bine, mamă, dar ăştia povestesc în actul II ce se întâmplă în actul I” sunt două exemple rele­vante. “Deseori, un titlu scurt este uitat mai repede decât unul lung”, spune autorul.

Mai citiţi în “Adevărul literar şi artistic” de miercuri cum au încercat să-l “fure” chelnerii pe Matei Vişniec, într‑un restaurant cu specific românesc din Bucureşti, unde călătoreşte autorul, în timpul liber, şi care sunt preferinţele sale literare.