Cum poate deveni Prokofiev mai interesant ca o vedetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În general, cultura este privită de către oamenii care fac televiziune cu o anumită condescendenţă, aşa cum priveşti o rudă săracă, de la ţară, dacă nu chiar o persoană cu handicap.

Într-un fel, au dreptate, căci, în lumea sclipiciului televizual, lucrurile serioase, culturale par la fel de inadecvate ca apariţia unui cap încoronat prin mulţimea pestriţă a unui târg de moşi. Asta doar pentru că lumea televiziunii a fost invadată de cea ieftină şi inconsistentă, de bâlci.

În realitate, locul culturii chiar este la televizor. Arta este strâns legată de ideea de spectacol, de lucru făcut pentru public, la fel ca televiziunea. De ce ar avea loc aici mai degrabă poveştile din dormitor ale nu ştiu cărui exhibiţionist la modă?

Pe de altă parte, cultura pe care înţeleg s-o dea pe post televiziunile noastre chiar pare handicapată. Sau, oricum, bătrânicioasă, expirată, fără suflu vital.

Am văzut, zilele trecute, un excelent documentar cultural produs de televiziunea Arte, despre Serghei Prokofiev şi despre jurnalul său. E adevărat, era un material difuzat la TVR Cultural - care, prin astfel de gesturi, îşi mai spală din păcatele pentru orele întregi de inepţii sforăitoare şi de plicticoşenii cu care ne alimentează.

Filmul „Prokofiev: jurnal neterminat" este foarte bine documentat şi inspirat ilustrat - cu imagini de arhivă, fotografii, decupaje din presa vremii, locuri pe unde a trecut compozitorul, exemplificări cu fragmente din operele sau baletele lui, comentarii ale specialiştilor sau ale fiului şi nepotului - şi totul contrapunctat cu fragmente din jurnal. Şi, ce e cel mai important, e făcut într-un ritm alert, aduce în discuţie tot felul de probleme sau chiar contradicţii ale vieţii compozitorului rus şi astfel e un film pe care-l urmăreşti cu sufletul la gură, ca pe un blockbuster bun.

Ce mare diferenţă între aşa ceva şi leşinăturile făcute la noi, cu cadre lungi şi aşa-zis poetice şi discurs din off rostit cu emfază, dar plin de clişee! Este, de altfel, şi diferenţa dintre publicul mioritic, mare amator de manelisme, şi cel de la ei, care face săli pline la concertele de calitate.  

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie