Cum este utilizat milionul de euro al Budapestei pentru documentarea video a unei „istorii sincere”

Aşa cum preciza articolul „Bani din Ungaria pentru sporirea sincerităţii faţă de români”, în cadrul programului „O mie de ani în Transilvania, o sută de ani în România”, finanţat de Budapesta cu un milion de euro (!), reprezentanţii UDMR au lansat un site dedicat promovării proiectului, precum şi primul episod din filmul documentar „Maghiari în România – istoria a o sută de ani”. Documentarul va avea, la final, nouă episoade.

Programul „O mie de ani în Transilvania, o sută de ani în România” se vrea o salbă de evenimente care să demonstreze că „maghiarii sunt o comunitate creatoare de valori pentru România”, fapt pentru care „trebuie să fie păstrate promisiunile făcute, atunci, la Alba Iulia”. Aceasta este ţinta fixată de Kelemen Hunor, preşedintele UDMR. O redovedire a paradoxului că liderii şi istoricii maghiari nu recunosc actul Marii Uniri de la Alba Iulia, dar doresc să se folosească de el, interpretându-l în cheie proprie.

Dacă cineva se aştepta ca proiectul UDMR să promoveze convieţuirea interetnică şi să reliefeze modul de integrare a comunităţii maghiare în societatea românească şi aportul acesteia la dezvoltarea cultural-artistică, socială, sportivă sau economică a României, se înşală profund. „O mie de ani în Transilvania, o sută de ani în România” este o nouă demonstraţie de dezangajare şi izolaţionism, pe care UDMR le promovează constant în ultimii aproape 30 de ani, sub oblăduirea şi cu banii Budapestei, un program creat să încurajeze segregarea şi nu integrarea, conflictul şi nu concilierea. O nouă demonstraţie a faptului că cei care ar trebui să susţină proiecte pentru bunăstarea comunităţii pe care o reprezintă, îşi urmăresc doar propriile interese financiare şi livrează stăpânilor de la Budapesta (implicit celor de la Moscova) ceea ce aceştia doresc: provocare şi alimentarea falsă a unor tensiuni menite să menţină această parte a Europei într-o zonă a conflictului îngheţat.

„Sărbătoarea lor, tristeţea noastră”

Partea cea mai interesantă a poveştii începute la 14 iulie 2018 este urmărirea şi analizarea primei părţi a filmului documentar „Maghiari în România – istoria a o sută de ani”.

Filmul are o arhitectură specifică documentarelor istorice, cu succesiunea evenimentelor culminând cu semnarea Tratatului de la Trianon, prezentare realizată de un actor (versatil în transmiterea de stări emoţionale, deci) şi susţinută de opiniile unor istorici.

Începutul este realizat prin citarea unui paragraf din scriitorul condamnat pentru crime de război, Wass Albert, în care este descrisă distrugerea statuii Păzitorul Carpaţilor, de către soldaţii români, conduşi de generalul Constantin Neculcea, în data de 24 decembrie 1918.

Momentul nu este descris ca un episod al unui război (uciderea unor camarazi face odios simbolul militar al inamicului), ci ca întreruperea unei atmosfere paşnice, aproape idilice, despicată brutal de Armata Română, care intră în Cluj-Napoca, ca o armată de ocupaţie. Se folosesc izvoare istorice exclusiv maghiare, cu un comod aport al unui istoric român.

Distanţarea faţă de români şi România se promovează prin prezentarea românilor ca „ostaşi inamici”, iar momentului din decembrie 1918 i se atribuie dublă-conotaţie – o sărbătoare a altora (românii care îşi înfiinţau statul naţional) şi un moment apăsător/trist (maghiarii şi-ar fi analizat postura nouă, de minoritari).

Nu sunt deloc uitate de narator, care le transmite pe un ton de o apăsătoare tristeţe, efectele evenimentelor istorice asupra populaţiei maghiare din Transilvania: agresiuni fizice, evacuări de aşezări, jafuri, aşa-zise crime comise de ostaşii români etc.

Într-un mod destul de provocator - probabil pentru a demonstra că unele poziţii sunt susţinute şi de istorici români - este prezentată şi o intervenţie a lui Lucian Năstasă-Kovacs, istoric din Cluj-Napoca, în care acesta susţine că un important cărturar român, Bogdan Petriceicu – Haşdeu, ar fi „născocit” termenul de românism. Tot Lucian Năstasă-Kovacs susţine ideea că proclamarea Marii Uniri „a fost o declaraţie unilaterală, într-o regiune multietnică, multiconfesională, în care cu siguranţă populaţia românească era majoritară demografic”, vrând să pretindă, într-un mod eronat şi chiar provocator, că reprezentanţii celorlalte minorităţi nu ar fi susţinut actul unirii. Năstasă-Kovacs afirmă că soarta Transilvaniei ar fi trebuit decisă printr-un referendum, însă nu aceasta a fost voia Marilor Puteri.

Apropo de asta, în acest episod întâi al documentarului este prezentat un fragment din Proclamaţia (Kialto) politicianului interbelic Kos Karoly: „Deschis şi plin de curaj, strig către România care a fost mărită cu noi: Noi, cetăţenii României, de naţiune, credinţă şi limbă maghiară, vrem autonomie naţională, în posesia căreia România Mare câştigă prin noi cetăţeni de încredere. Nu vom negocia. (...) Strig scopul: autonomia naţională a maghiarimii. Dar strig din nou: cine-i laş, cine-i leneş, cine-i dornic de compromisuri, acela nu are ce căuta printre noi, căci adevăratul nostru duşman este: trădătorul nostru. (...)”

Zahoran Csaba, istoric din Budapesta, analizează modul în care a fost primit momentul 1918 – 1919: maghiarii s-au canalizat pe motivele şi modalităţile de posibilă anulare/schimbare a consecinţelor Trianonului, iar românii s-au concentrat pe dovedirea justeţii acţiunii şi a evenimentelor de la 1 decembrie 1918.

Alte idei desprinse:

- „Opinia poporului român nu este unitară în ceea ce priveşte ocuparea Transilvaniei, în politica românească existând şi tabăra filogermană (...). Jocul sorţii şi fericitele coincidenţe au adus după sine posibilitatea măririi substanţiale a României, în 1918”.

- Zahoran Csaba readuce în actualitate starea părţii maghiare a populaţiei, care este pusă în situaţia de a renunţa la poziţia sa (dominantă), la propria administraţie, la şcoli, privilegii etc.

- Gido Csaba, istoric din Odorheiu Secuiesc, se raportează la „invazia română din 1916”, afirmând că au fost provocate pagube şi instaurată dezordinea în comunităţile rurale, bine stratificate, ale acelor timpuri.

Click aici pentru continuare pe historia.ro