„Cucoanele” mareşalului Antonescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maresalul Ion Antonescu

În momentul preluarii puterii, la 6 septembrie 1940, generalul Antonescu avea reputatia unui om incoruptibil, corect, stapân pe sine si pe deciziile sale.

De-a lungul anilor nu acceptase imixtiunea în treburile publice a unor persoane fara raspundere în stat si nu ezitase sa-si manifeste ostilitatea fata de camarila regala atât cea din timpul lui Ferdinand, cât si a lui Carol al II-lea. Nu a acceptat sa aiba comunicare cu Elena Lupescu, desi stia prea bine ca aceasta îl influenta pe rege în luarea deciziilor sale politice.

Cu spatele la Elena Lupescu

La sfârsitul anului 1933, Ion Antonescu a fost solicitat de Carol al II-lea sa preia conducerea Marelui Stat Major, iar acesta a acceptat, cu conditia sa realizeze un amplu program de reformare a institutiei militare. Regele s-a declarat de acord si i-a promis tot concursul. Dupa aceasta discutie, Constantin Ilasievici, un general apropiat camarilei regale, l-a invitat pe Ion Antonescu împreuna cu sotia la un dejun, iar acesta a fost de acord. În dimineata zilei fixate, Ilasievci i-a adus la cunostinta ca la masa va participa si d-na Elena Lupescu. "Ca ars, Antonescu a replicat: <-Nu trebuia sa-mi întinzi aceasta cursa, nu vin!ť Ť- Dar e si dorinta Majestatii Sale sa fii prezentat d-nei Lupescu!> <- Bine, sunt soldat, daca e ordinul Majestatii Sale vin, dar te previn ca ma voi opri aici, nu-i voi depune nici o carte [de vizita], si înteleg ca si eu si nevasta-mea sa ne marginim aici raporturile noastre cu aceasta doamna!>>.

În spiritul vremii, depunerea cartii de vizita semnifica un cat de amicitie si dorinta de a reîntâlni persoana respectiva. La masa, Ion Antonescu a fost plasat lânga doamna Lupescu, dar nu i-a adresat nici un cuvânt. A vorbit numai cu vecina sa din cealalta parte. Elena Lupescu, venita special pentru a-l cunoaste pe noul sef al Marelui Stat Major, s-a simtit ofensata, iar consecintele nu au întârziat: regele a decis sa nu-l primeasca în audienta pe generalul Antonescu.

Continuarea pe historia.ro

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă