Cronică de moravuri: Reacţii la 3D
0Am fost pe rând îngroziţi şi apoi fascinaţi de imaginile fotografice în mişcare.
Ieri. Episodul poate părea amuzant astăzi, dar nimeni nu râdea în sală în acea seară de ianuarie 1896, la Salon Indien du Grand Café din Paris, când ingenioşii fraţi Lumière proiectau pe ecran scurtmetrajul de 50 de secunde, unul dintre primele, intitulat „L'arrivée d'un train en gare de La Ciotat" („Sosirea unui tren în gara La Ciotat"). Spectatorii făceau parte din lumea bună a Parisului, erau mondenii la curent cu cele mai noi apariţii şi mode.
Dar tot rafinamentul lor nu i-a oprit de la a sări îngroziţi de pe scaune şi a fugi în spatele sălii, la vederea acelui tren care intra în gară şi lua proporţii ameninţătoare în timp ce se apropia de ei. Isteţii fraţi Lumière speculaseră forţa noii invenţii, fiind perfect conştienţi că până şi unghiul din care era luată imaginea putea fi un semnificant extrem de important: pe peron, poziţionaseră camera foarte aproape de şine, pentru un efect vizual şi mai puternic. Sigur, episodul a devenit o legendă asociată cu amintirea primelor zile ale cinematografului, dar nu şi-a pierdut niciodată puterea de sugestie.
Azi. Dacă ne gândim că un om obişnuit petrece zilnic, în medie, aproximativ trei-patru ore în faţa televizorului, trebuie să facem un mic efort de empatie pentru a înţelege reacţia spectatorilor de la Salon Indien du Grand Café. Cercetătorii exploatează din plin această fascinaţie pentru imaginile în mişcare. În prezent, la Institutul Naţional de Tehnologie din Tokio se pune la punct tehnologia televiziunii 3D interactive, ce poate da privitorului posibilitatea de a interveni asupra imaginilor şi chiar de a le „atinge", prin intermediul unor senzori conectaţi la degete ce trasmit informaţii despre poziţia acestora şi identifică sensul mişcării lor.
În mod ironic, fraţii Lumière chiar făcuseră unele experimente cu o cameră stereoscopică pentru a obţine imagini 3D. Refilmaseră „Sosirea unui tren în gară" cu noua tehnologie şi proiectaseră filmul în anul 1935. Tridimensionalitatea nu a prins la public la momentul respectiv şi încercările au fost abandonate. Se estimează că tehnologia televiziunii 3D va putea ajunge în sufrageriile noastre în mai puţin de doi ani. Numai că atunci nu vom mai fugi speriaţi de veridicitatea imaginilor, ci mai degrabă ne vom bucura că avem posibilitatea de a interacţiona cu ele.