Cronică de moravuri: O politică a distincţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru ca un documentar să fie eligibil la cursa pentru Premiul Oscar, trebuie, în primul rând, să fi rulat cel puţin şapte zile într-un cinematograf din Los Angeles şi tot atâtea zile într-unul din Manhattan, într-un interval de timp dinaintea ceremoniei decernării premiilor.

Ieri. Tradiţia Academiei Americane de Film de a recompensa filme non-ficţionale a început în 1942. Patru filme câştigau atunci trofeul. Toate aveau subiecte cu o puternică coloratură politică şi niciunul nu se îndepărta prea mult de coşmarul celui de-al Doilea Război Mondial. Printre filmele câştigătoare se număra şi scurtmetrajul „The Battle of Midway" (1942), în regia americanului John Ford. „Desert Victory", filmul premiat un an mai târziu, era tot o reflecţie asupra conflagraţiei mondiale şi documenta campania nord-africană întreprinsă de Aliaţi împotriva armatei germane între anii 1940-1943. Puţine dintre documentarele recompensate în anii următori se depărtau de tematica războiului: „The Fighting Lady" (1944), „The True Glory" (1945), „Design for Death" (1947) - urmăreau episoade din luptele duse de Aliaţi în marea desfăşurare mondială de forţe.

Când obsesia războiului s-a atenuat, podiumul a fost în mare parte ocupat de filme ce discutau aspecte politice. „Black Fox", care a câştigat trofeul în anul 1962, urmărea ascensiunea şi căderea lui Adolf Hitler. „The Times of Harvey Milk" (1984) urmărea cariera politică a primului politician homosexual ales vreodată într-o funcţie publică în California. În fine, „The Last Days" (1988), produs de Steven Spielberg, spunea povestea a cinci evrei unguri prinşi în „mrejele" Holocaustului.

Azi. Tendinţa Academiei Americane de a promova documentare politice se păstrează. Premiul pentru cel mai bun film documentar oferit de Academia Americană de Film în cadrul ceremoniei din 27 februarie a fost acordat filmului „Inside Job" (2010), care analizează atent mecanismele crizei financiare izbucnite în 2008. Filmul, narat de actorul american Matt Damon, a primit cronici favorabile încă de la prima proiecţie, la Cannes, în 2010, când un critic nota că reprezintă „o poveste complexă spusă excesiv de bine şi cu o doză substanţială de mânie necompromisă". 

Mai multe pentru tine:
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cristina Teleanu și-a luat o țeapă de zile mari la piață. Produsul banal cu care sunt păcăliți mulți români