Cristi Puiu prezintă o trilogie cinematografică la Festivalul Internaţional de la Rotterdam

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regizorul Cristi Puiu

Filme realizate de regizorul român cu actori francezi de teatru, în 2011, rulează zilele acestea în cinematografele din Rotterdam.

Proiectul a fost realizat Cristi Puiu în anul 2011, la Toulouse, în cadrul atelierului Les Chantiers Nomades, cu actori francezi de teatru.

Rezultatul, o trilogie intitulată „Trei exerciţii de interpetare“, rulează în Festivalului Internaţional de la Rotterdam (23 ianuarie – 3 februarie). Proiectul porneşte de la un studiu celebru al scriitorului rus Vladimir Soloviov – „Trei conversaţii cu privire la război, progres şi sfârşitul istoriei“ (1899).
Filmele pentru care Puiu a lucrat cu actorii francezi sunt minimaliste şi vorbesc despre literatură, societate, spiritualitate şi despre ce înseamnă să joci – în film, dar şi în viaţa reală. „Pură plăcere intelectuală şi cinematografică“, le descriu organizatorii pe siteul festivalului.  

Cele trei poveşti  cinematografice – „The Cat is On the Chair“, „The Mouse is Under the Table“ şi „The Monkey is On the Branch“ vor fi proiectate pe 25 ianuarie (cinema Lantaren Venster) şi pe 26 ianuarie (cinema Cinerama).

Anul trecut, unul dintre filme, „The Mouse is Under the Table“, a fost lansat în România pe DVD şi distribuit în timpul Festivalului Internaţional de Film Transilvania, cu revista „AperiTIFF“.

Cristi Puiu este unul dintre cei mai cunoscuţi regizori ai Noului Val. În anul 2006, Puiu a câştigat la prestigiosul Festival de la Cannes Premiul „Un certain regard“ pentru filmul „Moartea domnului Lăzărescu“. Cel mai recent film al regizorului este „Aurora“ (2010).

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online