Conferinţa la care s-a făcut cea mai „inteligentă” fotografie din istorie

În 1927, la Bruxelles, avea loc cea de-a cincea ediţie a Conferinţelor Solvay, iniţiate în 1911. Aici a fost făcută fotografia care astăzi, este considerată de mulţi cea mai „inteligentă” fotografie, datorită personalităţilor care apar în ea, fizicieni şi chimişti de seamă ai secolului XX.

În prima jumătate a secolul al XX-lea, erau timpuri revoluţionare pentru ştiinţă, fiind o perioadă în care mulţi gânditori de seamă din întreaga lume veneau cu idei inovative care, ulterior, au schimbat felul în care înţelegem lumea.

Prima conferinţă mondială dedicată fizicii a avut loc în 1911, fiind iniţiată de chimistul belgian Ernest Solvay. Acesta a format o adunare unde puteau participa numai persoanele invitate. Ambiţionat de felul în care s-a desfăşurat această conferinţă, un an mai târziu, Solvay înfiinţa „Institutul pentru Fizică şi Chimie Solvay”.

Anual, conferinţele au început să devină din ce în ce mai extinse, la finalul fiecărei ediţii fiind făcută o fotografie de grup cu participanţii. Fotografia de la cea de-a cincea ediţie, din 1927, despre protoni şi fotoni, a devenit cunoscută drept cea mai „inteligentă” fotografie făcută vreodată datorită personalităţilor de seamă din domeniul ştiinţei care apar în ea. 

17 dintre cei 29 de gânditori din fotografie câştigaseră deja sau urmau să câştige, în anii următori, un Nobel.

Printre personalităţile prezente la conferinţă în acel an, se numărau: Albert Einstein, Niels Bohr, Auguste Piccard, Erwin Schrödinger sau Max Planck. Marie Curie se afla şi ea printre participanţi, fiind singura persoană care câştigase două premii Nobel: în 1903 pentru chimie, iar în 1911, pentru fizică.

Conferinţele lui Solvay, organizate o dată la trei ani, aveau să reprezinte o schimbare în domeniul fizicii. Aici, s-a „încheiat” celebra dispută dintre realişti şi instrumentalişti.

Grosier vorbind, realismul ştiinţific, susţinut de Albert Einstein, este viziunea conform căreia teoriile ştiinţei şi conceptele şi entităţile pe care le introduc descriu realitatea fizică din jur. De asemenea, realiştii îşi doreau o serie de reguli rigide ale metodelor ştiinţifice, fiind inspiraţi de gânditori precum Karl Popper.

Instrumentaliştii, pe de altă parte, printre care se afla şi Bohr, considerau că ştiinţa este doar un instrument care trebuie evaluat pe baza rezultatelor pe care le produce, în sensul posibilităţii acesteia de a face predicţii. Acest grup considera că regulile trebuie să fie mail laxe şi îşi doreau rezultate bazate pe dovezi în adoptarea anumitor metode ştiinţifice.

În cele din urmă, se poate spune că instrumentaliştii sunt cei care au câştigat, această viziune devenind norma în ştiinţă.

Einstein şi Bohr au purtat discuţii îndelungate pe această temă (şi nu numai), la conferinţa din 1927,  cei doi schimbând  două replici celebre.

                                                                                             Niels Bohr şi Albert Einstein în 1925 

„Dumnezeu nu dă cu zarul”, ar fi spus Einstein, referindu-se la considerentele sale conform cărora, în natură, nu există factorul aleatoriu. Pentru geniul fizician, există o realitate fundamentală în care particulele au poziţii şi viteze bine definite care evoluează conform unor legi deterministe.

„Einstein, încetează să îi spui lui Dumnezeu ce să facă”, ar fi replicat Bohr.