Conferinţă a academicianului Mircia Dumitrescu, cu ocazia anunţării Premiilor Bienalei Internaţionale de Gravură Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Institutului Cultural Român, Radu Boroianu, va anunţa câştigătorii premiilor                    FOTO: David Muntean

Marţi, 13 decembrie 2016, între orele 11:00 şi 13:00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38), vor fi anunţate premiile Bienalei Internaţionale de Gravură Bucureşti (BIPB 2016). În cadrul aceluiaşi eveniment, va fi lansat Catalogul Bienalei Internaţionale de Gravură ediţia 2016, moment urmat de o prelegere susţinută de acad. Mircia Dumitrescu, cu titlul „Gravura, o tehnică contemporană".

Juriul, compus din prof. univ. dr. Petru Lucaci, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din România, lector univ. dr. Carmen Apetrei, directorul Departamentului Grafică al Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, şi Loredana Unchiaşu, muzeograf la Centrul Cultural „Palatele Brâncoveneşti", a acordat şapte premii: Premiul I: De Nardo Valentin, Premiul II: Miracola Giacomo, Premiul III: Andrjekovic Maria, Premiul juriului: Ceh Adam, Premiul pentru tineret: Cristian Ion, menţiuni: Ferecz Zoltan şi Achtrlik Lena.

La ediţia de anul acesta a Bienalei, au existat două secţiuni: „Artişti profesionişti" şi „Student Print". Premiile primei secţiuni au fost oferite de Institutul Cultural Român, iar premiile celei de-a doua, de Primăria Municipiului Bucureşti şi de Muzeul Literaturii Române.

Câştigătorii premiilor vor fi anunţaţi de lector dr. Anca Boeriu, coordonatorul Bienalei, şi de preşedintele Institutului Cultural Român, Radu Boroianu.

Evenimentul se încheie cu proiecţia unui material video despre tehnicile tradiţionale de gravură în arta contemporană şi marchează deschiderea expoziţiei tinerilor gravori, de la Galeria UNA.

O fotografie mai veche cu graficianul Mircia Dumitrescu (stânga)

Programul Bienalei Internaţionale de Gravură (BIPB 2016):

•    6-30 noiembrie 2016, Centrul Cultural „Palatele Brâncoveneşti": expoziţia artiştilor premiaţi şi a artiştilor care au participat la concursul de proiecte;
•    7 noiembrie 2016: workshop susţinut de Manfred Egger, câştigătorul Premiului I al Bienalei Internaţionale de Gravură, ediţia 2014;
•    13 decembrie 2016, sala mare a Institutului Cultural Român: anunţarea premianţilor şi lansarea catalogului Bienalei Internaţionale de Gravură, ediţia 2016;
•    19 decembrie 2016-15 ianuarie 2017, Galeria UNA, Universitatea Naţională de Arte: expoziţie a tinerilor gravori care au participat la concurs.
  
Aflată la a doua ediţie, Bienala Internaţională de Gravură (BIPB 2016) este organizată de Uniunea Artiştilor Plastici din România. Partenerii evenimentului sunt Institutul Cultural Român, Centrul Cultural „Palatele Brâncoveneşti", Primăria Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti.

Mai multe pentru tine:
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Un stâlp sculptat cu un chip uman, vechi de 11.000 de ani, descoperit de arheologi
Ținutul cetăților dacice, trezit de șuierul mocăniței din 1917. Georg Hocevar a restaurat o bucată din calea ferată din munți
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Inițiativele fără succes ale Opoziției împotriva Guvernului. Analist: „Nu este în măsură să negocieze, să ofere alternativă”
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele