Concert cu Giuliano Carmignola, la a 92-a aniversare a Regelui Mihai I

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regele Mihai I, alături de Regina Ana FOTO: roportal.ro

Pe 25 octombrie, la Ateneul Român, va avea loc cea de-a VI-a ediţie a Concertului Regal caritabil în beneficiul programului „Tinere Talente“, avându-l ca invitat special pe violonistul Giuliano Carmignola.

Concertul, organizat de Fundaţia Principesa Margareta a României, are loc anual cu ocazia aniversării Majestăţii Sale Regelui Mihai I, în prezenţa Familiei Regale a României. În acest an, însă, concertul va fi susţinut chiar în ziua în care Regele Mihai sărbătoreşte cea de-a 92-a aniversare.

Veneţianul Giuliano Carmignola, cunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari violonişti ai stilului baroc, revine, după doi ani, pe scena Ateneului Român. Violonistul va interpreta muzica lui Antonio Vivaldi alături de ansamblul de fete La Stravaganza.

Giuliano Carmignola cântă pe o vioară Stradivarius Baillot din 1732, dăruită de Cassa di Risparmio din Bologna pentru rezultatele artistice deosebite şi dăruirea de care a dat dovada în colaborările sale cu Orchestra Mozart.

Fondurile strânse în urma concertului sprijină programul naţional Tinere Talente, prin care Fundaţia oferă burse de studiu, mentorat şi oportunităţi de promovare celor mai promiţători tineri artişti români din domeniul muzicii clasice şi al artelor plastice, aflaţi la început de carieră şi în imposibilitatea de a se dezvolta pe viitor din cauza problemelor de natură financiară.

În 2013, Fundaţia Principesa Margareta a României a oferit 28 de burse de studiu, în valoare de până la 2.000 de euro fiecare, pentru 14 muzicieni şi 14 artişti plastici. Cu ajutorul burselor acordate, tinerii au reuşit să participe la concursuri, concerte, expoziţii şi cursuri de specializare atât în România, cât şi în străinătate. Totodată, tinerii au putut să-şi cumpere materialele şi instrumentele necesare şi au participat la tabăra de creaţie de la Tescani şi la o serie de workshop-uri de mentorat artistic.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%