Comunismul mut

Timp de o oră, România este închisă pentru inventar, pe scena Sălii Rapsodia de pe Lipscani. Actorii numără speranţele, deziluziile, bătăile de step ale inimii, microfoanele instalate de securişti, aplauzele linguşitoare şi singura portocală.

Dragoş Huluba, Violeta Huluba şi Eduard Adam călătoresc în timp şi vânează toate nostalgiile care alcătuiesc portretul românului simplu, cetăţeanul care a trăit înainte de 1989. „Cine am fost noi, în anii aceia?" se întreabă realizatorii spectacolului.

„România. Închis pentru inventar" este suma evadărilor între patru pereţi, prin intermediul unei reviste „Paris Match", rezultatul rezistenţei în şoaptă, în ani tulburi, şi plusul alcătuit din toate minusurile posibile. Un spectacol simplu, proaspăt şi inocent, inteligent şi blând cu spectatorii săi, un colaj de gesturi mici, bântuite de amintiri mari.

Trei actori şi-au pus la cale toată imaginaţia lor, încercând să refacă firul aproape rupt al unor biografii anonime, universal valabile. Dragoş Huluba şi Violeta Huluba joacă rolurile tinerilor căsătoriţi cărora le este demolată casa şi care sunt mutaţi la bloc, într-un apartament prea mic pentru visurile lor. Aici, ei încearcă să spere şi să trăiască, de aici pornesc toate proiecţiile lor fanteziste.

La un miting, tânărul face un troc cu un alt aplaudac: un salam pentru un vis, sau mai multe. Schimbă carnea pe o revistă franţuzească, până acasă se simte urmărit, dar în apartament, cu uşa ferecată deschide revista şi se imaginează subit, alături de soţie, la Paris şi la New York.

În cutia de chibrituri în care ard mocnit visele lor, cei doi mituiesc un securist (Eduard Adam) cu o portocală, ca să-l îndepărteze de radioul lor, la care ascultă Europa Liberă; vor să facă dragoste iarna, în apartament, dar constată că sunt îmbrăcaţi prea subţire; vor să se uite la „Dallas", dar se ia curentul.

Dar tot aici se vor iubi, indiferent de orice disconfort, având ca fundal sonor melopeea „Trei culori cunosc pe lume". În faţa blocului se vor bate cu vecinii, pentru un singur ou de găină, şi aproape că vor pierde lupta cu ei înşişi.

Fără să-şi propună să fie aspru cu epoca pe care o descrie, spectacolul regizat de Dragoş Huluba este format din multe scene simple, sudate printr-o emoţie continuă de un spirit ironic, învins, uneori, de fatalitatea evenimentelor pe care le ironizează.

Actorii duc mai departe bogăţia descriptivă a limbajului non-verbal, acumulată în ani mulţi de antrenament la şcoala lui Dan Puric. Şi sunt trei dintre aceia buni din Compania Passepartout D.P.

Naraţiunea respectă cronologia epocii, dar se expune unui reproş: are un uşor caracter mimetic, în momentele în care descrie unii ani de comunism prin clişee de conţinut.

Spectacolul este mai degrabă constatativ decât intruziv şi ieşit din zona unei analize profunde a sistemului. Finalul abrupt şi opţiunea realizatorilor de a lăsa povestea în aer, sunt oarecum frustrante.

Producţia are aerul primei părţi dintr-o trilogie şi poate că ar avea nevoie de episoade, pentru a căpăta consistenţă. Ce au devenit locuitorii României absurde de atunci în România democratică de acum? Cum au evoluat aşteptările lor, după căderea comunismului?

Luând ca reper un alt spectacol în care joacă Dragoş Huluba şi Violeta Huluba, „Rencontres", şi comparându-i cu ei înşişi, cei doi lasă impresia că se menajează în „România. Închis pentru inventar". Ritmul nu este la fel de intens, cursa nu este la fel de epuizantă ca în „Rencontres", o poveste de dragoste de la începuturi şi până azi.
Pentru o imagine mai puternică a talentului acestor actori, începeţi cu „România..." şi continuaţi, neapărat, cu „Rencontres".

Info

Compania de teatru

Passe-Partout Dan Puric

Sala Rapsodia ( Lipscani 53)

„România. Închis pentru inventar"

Regia: Dragoş Huluba

Cu: Dragoş Huluba, Eduard Adam, Violeta Huluba.