Compozitorul Vladimir Cosma şi-a dirijat cele două concerte, oferind momente memorabile publicului VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La capătul celor două concerte speciale de Crăciun, susţinute la Ateneul Român, maestrul Vladimir Cosma a oferit românilor momente memorabile, recitaluri de excepţie, aplaudate îndelung de publicul care îi apreciază muzica, dar şi de cei mai puţin familiarizaţi cu celebrele sale compoziţi.

Două seri magice le-a propus celebrul compozitor român Vladimir Cosma (75 de ani) celor care au ajuns la Ateneul Român pentru cele două concerte pe acordurile muzicii sale. Iar publicul l-a răsplătit cu minute în şir de aplauze. 

Alături i-au fost, pe lângă orchestra şi corul Filarmonicii George Enescu, muzicieni şi solişti de excepţie: soprana Irina Baianţ (foto jos), care a interpretat impecabil arii din "L'amour en Héritage" şi din opera "La Wally" de Alfredo Catalani, aranjament de Vladimir Cosma, pianistul Herve Noirot şi soliştii Giani Lincan la ţambal, Cezar Cazanoi la nai şi fluier, Emil Bîzgă la trompetă, Tudy Zaharescu la baterie şi Eugen Tegu la chitară bas.

Un moment foarte apreciat de public a fost "Concerto Méditerranéo" pentru mandolină şi orchestră, în interpretarea talentatului Vincent Beer-Demander. Seara magică a continuat cu un moment emoţionant şi tulburător, o compoziţie impresionantă a lui Cosma, "Cantata 1209" - pour le Sac de Béziers. Această creaţie muzicală, comandată compozitorului român de la Vatican, face referire la masacrul miilor de locuitori din 1209 de la Béziers, din timpul cruciadei.

Cele două seri de concert urmau să se încheie cu celebrul "Dans românesc", de pe coloana sonoră a cunoscutului film "Le grand blond avec une chaussure noire" (Marele Blond cu un pantof negru n.r.), cu Pierre Richard în rolul principal. Doar că publicul a cerut bis, iar Vladimir Cosma l-a oferit de fiecare dată, ridicând sala în picioare.

La final, maestrul a rămas minute în şir în foaierul Ateneului, oferind zeci de autografe pe albumele sale şi fotografiindu-se cu admiratorii.

Vladimir Cosma (n. 13 aprilie 1940, Bucureşti) este un violonist, compozitor şi dirijor francez, care a cunoscut o carieră internaţională spectaculoasă. După ce câştigă primele sale premii la Conservatorul din Bucureşti, Vladimir Cosma ajunge în 1963 în Franţa, unde îşi continuă studiile cu Nadia Boulanger la Conservatorul Naţional din Paris. Pe lângă formaţia clasică, s-a simţit mereu atras de muzica de jazz, de muzica de film şi de toate formele muzicilor populare.

Compozitor al muzicii din mai bine de 300 de filme şi al operei Marius et Fanny, Vladimir Cosma şi-a  legat numele şi faima de producţii devenite legendare, printre acestea "Marele blond cu un pantof negru", "La Boum", "Diva", câteva serii Asterix sau "Aventurile rabinului Iacob", unul din clasicele filme ale lui Louis de Funes.

În paralel cu activitatea de compozitor, Vladimir Cosma s-a consacrat şi dirijării şi rescrierii propriilor compoziţii muzicale pentru film, în scopul de a fi interpretate în afara sălilor de cinematograf, în cadrul concertelor de muzică simfonică.

Vladimir Cosma, dirijând celebra piesă din filmul "Marele Blond, cu un pantof negru"

Dirijează mari orchestre simfonice în Franţa şi în străinătate. În anul 2009, a apărut la editura "Hors Collection" o carte de interviuri realizată de Vincent Perrot, intitulată "Vladimir Cosma comme au cinéma". În 2010, postul de televiziune France 3 i-a consacrat două seri difuzând concertul de la Teatrul Chatelet şi un film documentar intitulat "Vladimir Cosma Intime". Muzicianul a primit două premii Cézar pentru "Cea mai buna muzica de film": "Diva" (1982) si "Le Bal" (1984), apoi în 1986 şi 1991  premiul pentru "Cea mai buna muzica TV" ca şi alte diferite premii şi distincţii.

Vladimir Cosma a obţinut numeroase Discuri de Aur şi Platină în întreaga lume: Franţa, Germania, Japonia, Anglia, Elveţia, Belgia, Italia, Olanda, Scandinavia, etc. Maestrul este Cavaler al Ordinului Naţional al Legiunii de Onoare, Mare Ofiţer al Meritului Cultural Român şi Comandor al Ordinului “ Des Arts et des Lettres”. În luna noimebrie a anului 2011 a primit titlul de Doctor Honoris Causa acordat de Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”