Comoara - recenzie film. Lungmetrajul lui Corneliu Porumboiu, de vineri în cinematografe

Comoara - recenzie film. Premiera filmului „Comoara“, regizat de Corneliu Porumboiu, va avea loc în România, vineri,  pe 29 mai. Regizorului i-a fost acordat sâmbătă la Cannes Premiul Un Certain Talent, pentru această peliculă.

Aşa cum era previzibil , de dorit, şi mult aşteptat, s-a întâmplat : Corneliu Porumboiu a luat un premiu, anume inventat, (personalizat i-am spune, cu un termen la modă, croit după chipul şi asemănarea sa, de cineast original) precum se face în fiecare an la secţiunea Un certain Regard (O privire aparte), respectiv: Un certain talent, într-un juriu prezidat de charismatica şi sentimentala Isabella Rosellini, devenită mai recent şi ea regizoare, nu doar actriţă, (singurul dintre cei 4 copii ai legendarei Ingrid, care i-a călcat pe urme mamei, cea care a străjuit, ca s-o citez pe Isa, şi a ocrotit îngereşte iubitorii şi creatorii de cinema, din înaltul unui afiş, cu un zâmbet incofundabil de generos şi sincer! ). 

Comoara s-a dovedit o comoară canneză, pe gustul unui juriu internaţional, cu un haz special şi suficient de absurd cât să amintească, subtil, că autorul vine din ţara lui Ionescu, devenit Ionesco. (Din 29 mai îl veţi putea vedea pe ecrane şi în România, deci vă veţi putea convinge, şi în plus, faptul că vine atât de curand în proiecţii ... la el acasă, e un gest de afecţiune pentru cinefilii autohtoni şi o premoniţie împlinită!), spune criticul de film Irina-Margareta Nistor.

Joi, la Cannes, a avut loc vizionarea pentru presă a celui mai nou film al lui Corneliu Porumboiu Comoara. Tot în sala Debussy, la ora patru jumate după amiază a avut loc premiera oficială a filmului. Sala a fremătat de bucurie. Emoţiile au fost puternice, la final o sală întreagă aplăudând îndelung.

Thierry Fremaux a prezentat filmul şi a declarat întregii săli că de ceva ani buni încoace s-a tot format o cinematografie specială într-o ţară europeană (cu tradiţie cinematografică în acelaşi timp). În România ultimilor două decenii s-a remarcat o grupă de cineaşti care au adus lumii întregi poveşti spuse într-un anume fel remarcabil. Iar la Cannes câteva din poveştile astea au făcut istorie, au luat marile premii şi festivalul a învăţat să le pronunţe numele unui Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu şi acum Porumboiu s-a întors la Cannes cu noul său lungmetraj, Comoara.

Comoara - recenzie. Filmul ăsta te ţine în suspans  

E simplu. Comoara lui Corneliu Porumboiu e o comoară ea în sine. Nici mai mult, nici mai puţin. E Porumboiu at his best. Minimalismul narativ tipic, dialogurile lui inegalabile şi delicioase, cu nişte replici pe atât de simple şi seci, pe atât de potrivite şi de neînlocuit, mişcarea camerei sau nu, jocul actoricesc minimalizat şi el cât mai mult, toate astea te readuc în lumea lui cinematografică. Şi te simţi bine în ea. Cu umorul cu care ne-a bucurat în A fost sau n-a fost, cu situaţii de un comic adorabil si cumva si înduioşător. Filmul ăsta are candoare. Filmul ăsta te ţine şi în suspans, oare chiar găsim comoară, te tot trezeşti întrebându-te. Povestea e simplă şi a pornit de la o situaţie reală. Mai întăi Porumboiu a vrut să facă un documentar, însă negăsindu-se comoara, s-a decis la formula fictivă. Despre cum s-a ajuns la filmul ăsta vă povestesc după ce stau de vorbă cu întreaga echipă la Cannes (o să vă povestească chiar ei).

Comoara e povestea a doi vecini (da, anul ăsta la Cannes vecinii din România se întâlnesc in secţiunea Un Cetain Regard, la Radu Muntean într-un etaj mai jos, în Comoara lui Porumboiu, vecinul vine de la etajul patru). Unul din ei, Adrian (Adrian Purcărescu) vine la vecinul Costi, interpretat de Toma Cuzin şi-i povesteşte cum s-ar putea ca în grădina casei familiei lui, din Islaz, lângă Turnu Măgurele, să se găsească o comoară, îngropată de străbunic. Ii propune să meargă să sape împreună şi dacă o găsesc să împartă averea. Pentru săpături au nevoie de un detector de metal. Cel care manevrează aparatul ăsta , Cornel (Corneliu Cozemi) şi de fapt manevrează două detectoare, unul digital şi cu ecran, şi altul care face mult zgomot, creând situaţii de un umor delicios, el, asadar asta face şi în viaţa reală. Iar copilul lui Toma Cuzin îl joacă chiar pe fiul său în film (Nicodim Cuzin), la fel şi soţia lui (Cristina Toma). Jocul lor aduce şi mai multă candoare filmului, conferindu-i  o notă de simplitate pură.

Comoara - recenzie film. E şi absurd ce vedem, e şi amuzant

Filmul aduce pe ecran şi tema bucuriei şi tensiunea pe care căutarea unei comori o poartă cu sine. Au fost momente când mă simţeam ca in Tom Sawyer şi eram plecată în tot felul de aventuri. Găsirea comorii (sau nu) se întâmplă în timpi reali, în film eşti acolo şi umbli cu detectorul de metal prin grădina familiei, apoi sapi groapa din ce în ce mai adânc, te tot întrebi o fi, n-o fi vreo comoară. Sincer nu cred că e bine să divulg nimic. Deliciul vine tocmai din suspansul ăsta, din tensiunea dintre vecinul bosumflat, negativist, Adrian şi cel ce mânuieşte aparatul, situaţia denotând şi episoade de un umor marca Porumboiu. E şi absurd ce vedem, e şi amuzant, ne şi tot întrebăm oare dăm de comoară.

În filmele lui Porumboiu trebuie mereu să ai puţintică răbdare, să le deguşti lentoarea şi simplitatea narativă, care ascunde comori neaşteptate.  Dacă ştii să savurezi toate astea eşti răsplătit din plin la final. Şi pe drum te amuzi şi te implici efectiv în dorinţa de a elucida misterul. Cadrele statice (mânuite remarcabil de Tudor Mircea) ajută mult la crearea acestui suspans şi în acelaşi timp conferă o anume notă de absurd haios, ajutând publicul să fie şi implicat şi ţinut la distanţă. Filmul te acaparează cu totul, te şi amuză, te şi ţine în expectativă. Comoara lui Porumboiu e o bijuterie. Presa internaţională o laudă din plin, articolele din Hollywood Reporter, Screen Daily fiind publicate la foarte scurt timp de la prima vizionare pentru presă.

Ar fi păcatt să o rataţi în cinemauri. Va fi lansată săptămâna aceasta. (Text de Anca Fronescu)