Colecţia de artă a Băncii Comerciale Române va fi expusă la Art Safari 2018

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banca Comercială Română va expune în cadrul celei de-a cincea ediţii a Art Safari Bucureşti (11-20 mai, Piaţa George Enescu, Bucureşti) o parte importantă a tezaurului ei cultural. Expoziţia de pictură este compusă din valoroase opere ale marilor artişti români, care nu se află în circuitul public: Tonitza, Petraşcu, Pallady, Dărăscu, Ressu, Ţuculescu, Baba, Bernea şi mulţi alţii.

„BCR a colecţionat, de-a lungul timpului, valori ale creaţiei artistice, pe un traseu paralel muzeelor şi colecţiilor. Banca a devenit astfel un fin observator, dar şi deţinător al patrimoniului cultural românesc. BCR îşi expune o parte din tezaurul său, cu o selecţie de pictură românească, de la Nicolae Tonitza la Ion Ţuculescu. Colecţia băncii, care cuprinde şi o secţiune de artă contemporană, s-a dezvoltat în principal pe coordonatele stilistice ale perioadei interbelice. Este o epocă în care mari artişti, cu viziuni puternic individualizate, au contribuit la apariţia unei arte româneşti cu o abordare diversificată a momentelor din spaţiul românesc, dar şi în Europa, în consonanţă cu marile direcţii estetice ale epocii”, a declarat Ionuţ Stanimir, Director Executiv Direcţia de Comunicare BCR.

„Colecţionând artă, o bancă îşi extinde tezaurul şi devine un conservator al patrimoniului cultural. Suntem onoraţi că vom expune în cadrul Art Safari Bucureşti acest tezaur al BCR, o instituţie cu o lungă tradiţie de colecţionar”, a declarat Ioana Ciocan, Director Art Safari Bucureşti.

În cadrul expoziţiei „50 de pictori impresionişti din colecţia BCR”, iubitorii de artă vor putea admira opere ale artiştilor: Alexandru Ciucurencu, Aurel Băeşu, Camil Ressu, Corneliu Baba, Dumitru Ghiaţă, Eustaţiu Stoenescu, Gheorghe Petraşcu, Henri H. Catargi, Horia Bernea, Ion Theodorescu Sion, Ion Ţuculescu, Iosif Iser, Jean Alexandru Steriadi, Marius Bunescu, Max Arnold, Nicolae Dărăscu, Nicolae Tonitza, Octav Băncilă, Rodica Maniu, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Samuel Mutzner, Ştefan Luchian, Ştefan Popescu, Theodor Pallady, Vasile Popescu.

Art Safari Bucureşti va fi conceput sub forma unui muzeu temporar, care va găzdui, drept principale focusuri, o expoziţie de artă contemporană organizată de Hervé Mikaeloff (curatorul Louis Vuitton Foundation din Paris) şi expoziţia “Natural-Cultural”, dedicată artei româneşti importante, curatoriată de Alina Şerban. Pavilionul expoziţional este semnat de arhitectul Attila Kim, comisarul României la Bienala de Veneţia - ediţiile 2016 până în prezent.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor