Cinci mituri despre Războiul Rece

Istoricul Mark Kramer, unul din cei mai buni cunoscători ai Războiului Rece şi director al „Cold War Studies”, a realizat pentru „Washington Post” o analiză concisă a evoluţiei relaţiilor dintre Rusia şi puterile occidentale, mai ales Statele Unite, din ultimele luni, subliniind că situaţia din prezent nu reprezintă o reîntoarcere la situaţia din 1947-1989.

La mai bine de 20 de la dispariţia URSS, acţiunile Rusiei în Ucraina au readus pe agenda publică tema unui nou Război Rece, un număr semnificativ de analişti, jurnalişti sau politicieni realizând comparaţii care uneori nu reflectă realitatea.

Istoricul Mark Kramer prezintă şi analizează într-un editorial din publicaţia americană „Washington Post” cinci mituri referitoare la Războiul Rece.

1.În timpul Războiului Rece era bine ştiut cine este adversarul

În cei aproape 40 de ani ai Războiului Rece, puterile occidentale în frunte cu Statele Unite duceai „lupta lor” împotriva diferitelor state în care erau instaurate regimuri comuniste. Rând pe rând, Statele Unite au încercat să lupte împotriva comuniştilor din Asia, America de Sud, sau în mod direct, împotriva Uniunii Sovietice.

2.Strategia câştigătoare a Statelor Unite în Războiul Rece poate fi rezumată la „politica de stăvilire (containment)”  

Politica externă a marii puteri mondiale de peste ocean nu a fost axată pe o strategie unică în cei aproape 40 de ani. În funcţie de evoluţia evenimentelor, Statele Unite au luat decizii şi au acţionat pentru a încerca oprirea răspândirii regimurilor comuniste, cum au încercat în Coreea, Vietnam şi Afganistan. Demersul marii puteri a survenit mai ales după o bună parte din Europa Centrală, precum şi Europa de Est a fost pierdută în faţa Uniunii Sovietice, la care poate fi adăugată reuşita Revoluţiei chineze din 1949.

3.Perioada Războiului Rece a fost mult mai stabilă şi controlabilă în materie de conflicte armate faţă de perioada contemporană şi pericolul terorismului

Baza acestui argument fals amintit de Kramer este afirmaţia editorialistului David Iganatius care în 2007 afirma că „lumea bipolară din perioada Războiului Rece a avut o stabilitate inerentă”, cele două mari puteri înţelegând „regulile jocului”.

Istoricul american punctează faptul că stabilitatea a fost de cele mai multe ori inexistentă în perioada 1947-1989. Crize succesive şi tensiuni diplomatice pot fi menţionate: blocada Berlinului, războiul din Coreea, criza rachetelor cubaneze, războiul din Vietnam, confruntările din Afganistan, precum şi alte momente.

Pericolul terorismului a fost prezent atât în perioada Războiului Rece, cât şi după. Atacuri teroriste au avut loc în aproape toate deceniile din a doua jumătate a secolului al XX-lea, dar mai ales după trecerea în noul mileniu.

4.„Cursa înarmărilor” a adus, în cele din urmă, „pace pe termen lung”

Expresia „pacea pe termen lung” este preluată de Kramer de la istoricul John Lewis Gaddis, avansată de acesta în anii 80. În urma confruntărilor indirecte a celor două superputeri milioane de oameni au murit, însă foarte puţini au fost cetăţeni americani sau ruşi. Numărul scăzut al vieţilor omeneşti pierdute de Statele Unite şi Uniunea Sovietică a fost datorat faptului că au avut loc doar confruntări indirecte.

5.Modul de conducere al Rusiei de către Vladimir Putin duce la reînceperea Războiului Rece

Profesorul american subliniază că nu trebuie să aibă loc o exagerare între tendinţele lider autoritar ale lui Putin şi modul de conducere exercitat de foştii lideri sovietici de la Kremlin. Unul din argumentele oferite de Kramer este reprezentat de faptul că Rusia este în acest moment mult mai slabă faţă de Uniunea Sovietică în perioada de apogeu.

De asemenea, legăturile de natură comercială sunt un aspect esenţial în discutarea problematicii legate de un noi război rece. În momentul de faţă, numeroşi milionari şi miliardari ruşi au banii în bănci din vest sau investiţi în afaceri din aceste ţări, în timp ce unele ţări occidentale au reprezentanţe şi afaceri în Rusia.