Cele mai vândute cărți la Târgul Gaudeamus. Editura Humanitas a primit marele premiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Târgul de carte Gaudeamus de anul acesta a găzduit la Romexpo peste 200 de participanți și peste 600 de evenimente editoriale. La finalul celor cinci zile pline de cărți, cele mai mari edituri din țară au anunțat topul vânzărilor - fie ele de ficțiune sau nonficțiune, sunt ideale de pus sub brad, pentru toată familia. De asemenea, la această ediție, Editura Humanitas a primit Trofeul Gaudeamus – locul I, prin votul publicului.

Humanitas

• „Brăţară pe glezna ta”, Radu Paraschivescu

• „Se face linişte în mine”, Ana Blandiana

• „Am inventat Păltinişul”, Constantin Noica, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu

• „Cine râvneşte la Gurile Dunării? O călătorie pe timp de război în Delta extinsă: Transnistria, Ucraina, Basarabia, România”, Sabina Fati

• „Drumul spre Soare-Răsare”, Ioana Nicolaie

Humanitas Junior

• „Bunicul de ciocolată”, Narine Abgarian şi Valentin Postnikov, ilustraţii de Marina Puzirenko, traducere din rusă de Elena Drăguşin-Richard

• „Împăratul muştelor”, William Golding, adaptare şi ilustraţii de Aimée de Jongh, traducere din engleză de Radu Paraschivescu;

• „Comoara lui Harap-Alb”, Mihai Mănescu, ilustraţii de Bianca Bratu;

• „Uimitoarea călătorie a spiriduşului Scorţişoară”, Andreea Răsuceanu, ilustraţii de Anca Smărăndache;

• „Fraţii Mesteacăn şi cei 7 vampiri care aveau o singură pereche de chiloţi”, Augustin Cupşa, ilustraţii Andreea Dobreci.

Humanitas Fiction

• „Viata e mai dreapta decât moartea”, Narine Abgarian

• „Cafeneua cu pisici”, Anna Sólyom

• „Rivala”, Eric-Emanuel Schmitt

• „Surâsul Caterinei: Mama lui Leonardo da Vinci”, Carlo Vecce

• „Chipuri ale raului în lumea de astăzi. Ficţiunea ca necesitate vitală”, Mario Vargas Llosa şi Gabriel Liiceanu

Editura Litera

• „Templul umbrelor. Minciuna lui Michelangelo”, Igor Bergler

• „Ruperea blestemului. Revolutia romana din decembrie 1989”, Cătălin Ranco Piţu

• „Patriot. Memorii”, Aleksei Navalnii

• „Libertate. Amintiri 1954 - 2021”, Angela Merkel

• „Tăcerea nu e întotdeauna de aur”, Ileana Badiu

Polirom

• Haruki Murakami, Oraşul şi zidurile sale incerte

• Yuval Noah Harari, Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA

• Tracy Chevalier, Sticlăreasa

• Paul Cornea, Jurnal (1933-2017)

• Vasile Ernu, Generația canibală

• Elif Shafak, Insula copacilor dispăruți

Editura Nemira

• Dune. Comunitatea surorilor – Brian Herbert și Kevin J. Anderson

• O iarnă la New York – Josie Silver

• Sonny Boy – Al Pacino

• Societatea pentru protecția Kaiju – John Scalzi

• De aici spre marele necunoscut – Lisa Marie Presley, Riley Keough

• O roză singură – Muriel Barbery

• Societatea ultrasecretă a vrăjitoarelor neobișnuite – Sangu Mandanna

• Urzică și oase – T. Kingfisher

• O viață imposibilă – Matt Haig

• Sindromul picioarelor neliniștite – Ioana Unk

Curtea Veche Publishing

• „Noul Război Mondial al vechilor orgolii”, Adrian Cioroianu

• „Ţup. Regăsirea”, Alex Donovici

• „Rusia mea”, Mihail Şişkin

• „Tango în oglinzi”, Camelia Radulian

• „Când corpul spune nu”, Gabor Maté

Editura Trei

Top 5 - cele mai vândute titluri de ficţiune

• „Soarele negru”, Bogdan-Alexandru Stănescu

• „Dostoievski îndrăgostit. O biografie intimă”, Alex Christofi

• „Mereu cu gândul la ea”, Jean Baptiste Andrea

• „Petrecerea de Crăciun a lui Pettson”, Sven Nordqvist

• „Spiritul slujitor”, Leigh Bardugo

Top 5 nonficţiune

• „Lumea. O istorie de familie”, Simon Sebag Montefiore

• „Creanga de aur. Un studiu despre magie şi religie”, James George Frazer

• „Totul e în regulă în mine şi în lume”, Petronela Rotar

• „Simboluri arhetipale în basme. Călătoria eroului - Opere Complete 2”, Marie-Louise von Franz

• „Cei doisprezece Cezari: imagini ale puterii din Antichitate până în Epoca Modernă”, Mary Beard

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu