„Cei trei muschetari"- Vol. al II-lea se distribuie cu „Adevărul"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Volumul al II-lea din „Cei trei muschetari”

În ultima zi a anului 2009, Volumul al II-lea din „Cei trei muschetari" de Alexandre Dumas, va fi distribuit cu „Adevărul", la 10,99 lei. Volumul este al 60-lea din colecţia „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă".

Alexandre Dumas a acceptat titlul acestui roman, sugerat de Desnoyer, cel care l-a publicat în foileton în revista „Le Siècle", convins că va contribui la succesul cărţii prin absurdul lui, pentru că, de fapt, cei trei muschetari sunt... patru.

Puţine cărţi scrise în secolul al XIX-lea au rămas la fel de populare şi de citite precum romanul „Cei trei muschetari". Intriga dinamică, ce ţine interesul aprins pe tot parcursul naraţiunii, eroii spectaculari, mânaţi de intenţii nobile atât în dragoste, cât şi în război, cât şi dialogul viu sunt câteva dintre elementele ce explică succesul acestui roman în rândurile unui public atât de larg.

De-a lungul timpului, cartea a fost tradusă în sute de limbi în toată lumea şi transpusă în peste 60 de ecranizări pentru cinema sau TV. Dintre acestea, cea mai populară este producţia Walt Disney Pictures din 1993, în regia lui Stephen Herek, cu Charlie Sheen, Kiefer Sutherland.

În cel de-al doilea volum, Athos, Porthos şi Aramis, împreună cu D'Artagnan, luptă pentru capturarea frumoasei Milady, de care ultimul fusese îndrăgostit, încercând să dejoace astfel uneltirile Cardinalului îndreptate împotriva Reginei. Ca de fiecare dată, cei patru prieteni vor reuşi să învingă, relaţia presupusă de scriitor între Ducele de Buckingham şi Regina Franţei rămâne secretă.

Informaţii despre cărţi

Vezi lista chioşcurilor „Adevărul“ din Timişoara şi Bucureşti!


Pentru orice informaţii ne puteţi contacta la:

Telefon: 021.407.76.38 sau 021.407.76.51 (de luni până vineri, între orele 9.00 şi 18.00) / Fax: 021.407.76.42
E-mail: carte@adevarul.ro

Abonamente cu cărţi

Ca să fii sigur că primeşti cartea în fiecare joi, abonează-te la „Adevărul", în formula „ziar + carte"!

Abonamentele se pot face

Prin internet, cu plata online, la: www.adevarul.ro/abonamente/adevarul

Prin SMS: Trimite două SMS-uri cu textul „Biblioteca" pentru a te abona la „Adevărul" (abonament pe o lună cu patru cărţi incluse)

Prin talonul din „Adevărul"
(pagina 47) - completat şi expediat prin poştă (la OP 33, CP 143, Bucureşti) sau prin fax (la numărul 021.407.54.67)

Telefonic, la 021.407.54.64 sau 021.407.54.66

Prin e-mail, la următoarea adresă: abonamente@adevarulholding.ro

ATENŢIE! Nu cumpăraţi cartea la suprapreţ! Fiţi alături de noi în demersul de eradicare a acestor practici lipsite de consideraţie faţă de munca noastră şi faţă de cititorii noştri, nu mai puţin importanţi. Nu încurajaţi specula!

Pentru sesizări sau informaţii suplimentare contactaţi-ne la: biblioteca@adevarul.ro; carte@adevarul.ro; reclamatii@adevarul.ro sau la tel: 021 407 76 38; 021 407 76 51.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro