Ce spune Biblia despre fumat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ce spune Biblia despre fumat? În primul rând, indiferent de obiectul dependenţei, Cartea Sfântă îndeamnă creştinii să nu permită trupurilor lor să fie stăpânite de absolut nimic.

Deşi în Biblie nu se menţionează în mod concret fumatul, există o serie de principii biblice care se aplică şi acestui viciu. Fumatul este fără doar şi poate unul dintre lucrurile care provoacă o puternică dependenţă, iar Biblia porunceşte să nu permitem trupurilor noastre să fie stăpânite de nimic.

Ce spune Biblia despre fumat – Nu lăsa fumatul să pună stăpânire pe tine

„Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine. ”, se specifică în 1 Corinteni 6:12.  Atâta timp cât fumatul nu este cu nimic folositor oamenilor, se poate trage o primă concluzie cu privire la ce spune  Biblia despre fumat. 

De asemenea, în 1 Corinteni 10:31 se spune că orice face omul, fie că mănâncă, bea sau orice altceva, acestea trebuie făcute „pentru slava lui Dumnezeu”, iar fumatul cu siguranţă nu se încadrează la acest capitol.

Ce spune Biblia despre fumat – Poftele pământeşti sunt împotriva Domnului

În versetele din Galateni 5:16-24 se vorbeşte despre poftele pământeşti ca fiind împotriva Duhului, astfel că oamenilor nu li se permite să facă tot ce doresc. Cei care se nu respectă aceste interdicţii „nu vor cunoaşte Împărăţia lui Dumnezeu”, iar „cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit firea pământească”, asta însemnând că trebuie să renunţe la plăcerile pământeşti.

Ce spune Biblia despre fumat – Păcat condamnat de conştiinţa fumătorului

Deşi în Biblie nu este precizată această practică, conştiinţa oamenilor condamnă fumatul ca şi păcat. Toţi cei care sunt sinceri cu ei înşişi vor recunoaşte acest lucru. De altfel, dacă nu ar fi privit astfel, nu ar mai apărea sentimentul de vinovăţie şi dorinţa de a renunţa la acest viciu.

Ce spune Biblia despre fumat – Fumătorii sunt sinucigaşi

Pe fiecare pachet de ţigări stă scris „Fumatul dăunează grav sănătăţii”. De aici se poate trage concluzia că fiecare fumător este conştient de răul pe care şi-l face, putând fi găsită o asemănare între aceştia şi sinucigaşi. Ambele categorii îşi fac rău cu bună ştiinţă, astfel că privind şi la ce spune Biblia despre moarte, nu doar că păcatul aduce moarte, dar există voci care susţin că fumătorii ar trebui îngropaţi în zona cimitirelor special destinată sinucigaşilor.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

   

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două