Ce are premierul Erdoğan cu serialul Suleyman?

Văzută de la Bucureşti, „afuriseala” serialului turcesc „Muhtesem Yüzyil” – titlul românesc: „Suleyman Magnificul, sub domnia iubirii” – de către administraţia condusă de Recep Tayyip Erdoğanpare un gest cât se poate de absurd şi de neînţeles în contextul în care concernul Doğan Holding, cel care deţine la noi Kanal D, creează un produs turcesc de succes în toată Europa.

Dincolo de veniturile directe ce survin din producţia acestei pelicule, administraţia s-ar putea bucura, în viziunea unui occidental, şi de un export masiv de cultură turco-otomană. Totuşi, Erdoğan condamnă acest film – iar aprecieri negative vin şi din partea altor administraţii ale unor ţări islamice. L-am rugat pe antropologul Alexandru Bălăşescu, bun cunoscător al societăţii turceşti şi al lumii islamice, să ne explice acest paradox.

Serialul Suleyman a cunoscut nişte cote record de audienţă în România, dar şi în Europa. A avut acelaşi succes şi în Turcia?

Da, serialul se bucură de succes şi popularitate în Turcia, la fel de mare ca peste tot. Foarte interesant este faptul că în Grecia, cu o relaţie destul de tensionată cu Turcia, „Suleyman” este, datorită acestui serial, o figură de notorietate în toate straturile sociale. 

De ce guvernul Erdoğans-a pronunţat atât de vehement la adresa unui serial artistic, care, teoretic, ar trebui să fie un vehicol de promovare a culturii turceşti?

Cred că orice afirmaţie trebuie văzută în context. Una dintre strategiile importante la nivel simbolic a guvernului actual din Turcia este aceea de afirmare şi revigorare a trecutului otoman, în prisma unei politici cu înclinaţii islamice. De aceea, imaginea dorită asupra trecutului imperial şi a unui reprezentant important al acestuia ar trebui să fie, în opinia guvernării, una care să accentueze contribuţia politico-istorică a acestui sultan, în sensul clasic al cuvântului, cât şi, eventual, pioşenia sa – căci pioşenia este o valoare pe care guvernul actual ar dori-o mai prezentă în spaţiul public.

Serialul, fiind o producţie culturală populară cu un public ţintă foarte clar – mai degrabă feminin, mai degrabă clasa de mijloc lărgită – pune accent pe alte valori: familia, patriarhatul, intrigile de harem, emoţionalitatea, luptele şi cuceririle importante din timpul domniei lui Suleyman fiind folosite doar ca suport estetic pentru a plasa o poveste cât se poate de contemporană. Nu degeaba serialul a fost caracterizat în „New York Times” ca fiind „Sex and the City filmat în era otomană”. De aici vine evident contradicţia, primul ministru al Turciei văzând probabil acest serial ca aruncând o lumină „falsă” asupra istoriei. Să nu uitam însă că istoria este recreată continuu, în funcţie de prezent. Cu toţii suntem tributarii unei istoriografii mitologice prezente, nu a unei „realităţi” istorice.

Citeşte continuarea articolului pe site-ul historia.ro