„Cavalleria Rusticana & Pagliacci”, premieră pe scena Operei Naţionale din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Opera Naţională Bucureşti prezintă sâmbătă, 31 martie, şi duminică, 1 aprilie, începând cu ora 18.30, premiera spectacolului „Cavalleria Rusticana & Pagliacci” de Pietro Mascagni - Ruggiero Leoncavallo.

 Regia la "Cavalleria Rusticana & Pagliacci”  poartă semnătura lui Ion Caramitru. Scenografia a fost creată de Viorica Petrovici, iar conceptul light design-ului îi aparţine lui Chris Jaeger. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Johannes Wildner. Corul Operei Naţionale Bucureşti va fi pregătit de către Daniel Jinga, potrivit unui comunicat al Operei Naţionale Bucureşti (ONB).

Pentru acest spectacol Ion Caramitru, în calitate de regizor, vine cu o concepţie nouă, ambele intrigi tratând gelozia umană şi consecinţele ei transpuse într-un realism puternic, după cum însuşi declară: „Există în spectacolul de operă subordonat până la perfecţiune muzicii (note, măsuri, arii, balet, cor) un spaţiu foarte generos pentru un soi de realism magic al spectacolului. Cu cât este mai mare convenţia, cu atât mai mare libertatea.  Este vorba despre realism de la început până la sfârşit. Nu vă lăsaţi înşelaţi de iluzia artei artistului. Cavalleria Rusticana se desfăşoară în culori de alb şi negru, Pagliacci se petrece într-un decor colorat; costume, scenă, decor palpabil, dar ambele ascund o crimă din gelozie.”

Fiind unul din cele mai aplaudate titluri ale curentului verist, „Cavalleria rusticana” justifică prezenţa sa în repertoriul teatrelor din întreaga lume. Inspiraţia cu care compozitorul a găsit textul literar, corespondentul muzical, plasticitatea imaginilor şi caracterul pasionat al melodiei, tipic italiene, justifică gloria acestui titlu, cu care nu a rivalizat nicio altă creaţie a lui Pietro Mascagni.
„Pagliacci” este o operă în două acte compusă de Ruggiero Leoncavallo pe un libret propriu. Opera este una din lucrările care figurează în repertoriul permanent al teatrelor lirice de pretutindeni, se arată în comunicatul ONB.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul