Cât costă spionii? O scurtă istorie din antichitate şi până în prezent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă, în ultima vreme, datorită desecretizării unor documente, a apariţiei unor lucrări memorialistice şi de sinteză, unele aspecte ale operaţiunilor de spionaj au ieşit din „conul de umbră”, altele privind biografia, existenţa privată a agenţilor rămân secrete sau ocultate, dacă nu falsificate, datorită intereselor lor personale sau ale agenţiilor/serviciilor în slujba cărora s-au aflat.

În acest context, cea mai importantă întrebare care persistă este: de ce au devenit spioni ?

Încercând să stabilească împrejurările şi cauzele care duc la transformarea, metamorfozarea unor persoane în spioni,  autorul uneia din cele mai cuprinzătoare istorii a spionajului, Janusz  Piekalkiewicz, consideră că „Motivul sunt adesea banii. Şi dragostea, ura, dependenţa, inconştienţa pot constitui cauze principale. Printre cei mai buni spioni se numără aceia care acţionează din convingeri politice, cum au fost mai ales spionii sovietici. Pentru mulţi spioni, motivul rămâne nelămurit. Se poate să fie vorba de un anumit egotism, înclinaţia spre necunoscut, căci se ştie că secretul joacă în viaţa omenească un mare rol”.

Specialiştii mediului informativ nu s-au mulţumit cu asemenea consideraţii generale şi au încercat să le sintetizeze în perspectiva depistării din timp (dar s-a dovedit de cele mai multe ori tardiv !) a motivelor, profilului moral şi chiar a celui sentimental a persoanelor care încheie un asemenea„pact cu diavolul”, de fapt cu serviciile/agenţiile de informaţii, de-a lungul îndelungatei istorii a spionajului universal.

După opinia cercetătorilor domeniului, dar şi din alte ştiinţe conexe (psihologia, sociologia) patru sunt motivele care determină o asemenea metamorfoză, sintetizate în acronimul "MICE" ("Money, Ideology, Compromise-Coercion, Ego". (“Bani, Ideologie, Compromis-Coerciţie, Egocentrism”).

Interesul constituie, fără îndoială motivul principal care a îngroşat, încă de la începuturile activităţilor informative, rândurile „armatei spionilor”, indiferent de contextele politice, fie că este vorba de oferta lor, fie de corupere. Uneori, această motivaţie ascunde o cupiditate, avariţie, lipsă de scrupule, care i-au transformat pe cei care au îmbrăţişat-o în adevărate personaje danteşti sau shakesperiene.

Una din cele mai importante informaţii pe care „defectori” (agenţii trădători) le puteau pune la dispoziţie erau cele referitoare la persoanele ce puteau fi racolate prin exploatarea intereselor lor pecuniare. Pe lista pe care Igor Guzenko (1919-1982),spion sovietic (GRU), defector în Canada,  a transmis-o autorităţilor de resort din această ţară, în dreptul unor nume era notat „takes money”…

 Încă de la începuturile spionajului

Asemenea motivaţii, mai mult sau mai puţin mascate, au stat şi la baza colaborării unor reputaţi scriitori, cum a fost „părintele lui Figaro”, Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais (1732-1799) care, datorită vieţii de lux pe care o duce, acumulează datorii, fiind în pericol să îşi piardă drepturile civile, ceea ce îl face să accepte să lucreze pentru „Cabinet noire”, serviciul regal de spionaj.

O asemenea soluţie alege şi „părintele lui Robinson Crusoe”, Daniel Defoe (1660-1731) care recurge la soluţia de a deveni spion datorită greutăţilor materiale, care l-au dus chiar la închisoarea datornicilor.  În cele din urmă, Defoe a trebuit să suporte consecinţele acestei opţiuni, căci a murit, în condiţii suspecte, probabil datorită activităţilor lor informative.

Citeşte continuarea pe historia.ro

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie